Tragedia din Crevedia. Ultimele momente din viața soților decedați

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Explozii puternice s-au produs sâmbătă seara, la o stație GPL din Crevedia. În urma incidentului, două persoane și-au pierdut viața. Cei doi erau soț și soție. Ea a avut arsuri în proporție de 96%, iar el a făcut infarct atunci când și-a văzut soția într-o asemenea suferință. Cum au fost ultimele momente din viața lor.

Două persoane și-au pierdut viața în timpul exploziilor de sâmbătă seara, de la Crevedia. Cei doi erau soți și soție. Băiatul cuplului a povestit cum s-au petrecut ultimele momente din viața părinților săi. El a descris dezastrul prin ochii unei persoane care își căuta mama.

Oana și Sorin sunt copiii celor doi soți morți în timpul exploziei de la Crevedia. Aceștia și copiii lor își plâng părinții plecați mult prea devreme din această lume și spun să sunt sfâșiați de durere.

„Părinții mei, ați vrut să plecați amândoi prea devreme, ne-ați lăsat singuri…”, este mesajul de durere transmis în mediul online.

Sorin a fost cel care a avut puterea să povestească ultimele momente din viața părinților săi. În cadrul unui interviu televizat, el a spus că mama sa era acasă atunci când s-a produs prima explozie. A sunat-o pe fiica sa și-a povestit ce se întâmplă, iar aceasta a îndemnat-o să intre în casă. Femeia nu a mai avut timp să facă nimic, fiind victima exploziilor. A ars în proporție de 96%, însă a mai avut puterea să se ducă singură la o ambulanță.

„Mama era acasă, a sunat-o pe sora mea și i-a spus că plutește gaz în toată curtea, așa ca apa. Sora mea i-a spus să se ducă în casă, nu a mai apucat să ajungă până la ușă că atunci a avut loc explozia. A ars în proporție de 96%. S-a ridicat de jos de unde a aruncat-o și a venit sigură pe picioarele ei până la ambulanță”, a povestit fiul victimei pentru România TV.

Cei doi soți, morți după tragedia de la Crevedia. Ea a avut arsuri în proporție de 96%, ea a făcut infarct când și-a văzut soția desfigurată. Sursa foto: cancan.ro

Exploziile de la Crevedia au dus la decesul a două persoane, soț și soție

Fiul victimelor exploziilor de la stația GPL a povestit că a încercat să ajungă cât mai repede acasă. Drumul era deja blocat și a fost nevoit să meargă cu mașina pe câmp. Pe drum s-a întâlnit și cu tatăl său, care i-a zis că nu știe nimic e mama lui. Din nefericire, tatăl a ajuns primul la targa pe care se afla Florica. Când și-a văzut soția arsă în proporție de 96%, a căzut lângă ea.

„Am luat-o repede cu mașina, nu am putut să o iau pe drum pentru că domnii polițiști blocaseră traficul. Am luat-o pe câmp, pe câmp am dat de un vecin ars și el în proporție de 90%. M-am întâlnit cu tata și mi-a zis că nu știe de mama nimic. Am început să o căutăm prin casă nu era. Am ajuns la colț, tata deja ajunsese înaintea mea, a văzut-o pe targă, jos acolo, arsă și a căzut și el lângă ea”, a mai povestit bărbatul.

Sorin a povestit că era disperat să își caute mama. Când a văzut ambulanța, a observat că un bărbat era resuscitat de medici, însă nu a dat importanță cine era. El își căuta mama, nicidecum tatăl. Câteva minute mai târziu și-a găsit mama, însă era desfigurată. A recunoscut-o doar după ochi. Ulterior și-a dat seama că bărbat care a făcut infarct era tatăl său.

„Am venit de pe câmp, am văzut ambulanța aici, un bărbat care era resuscitat, în stop cardio respirator. Nu m-a interesat să văd cine e pentru că, în primul rând, îmi căutam mama, nicidecum pe tata și am căutat pe la ambulanțe până când am găsit-o pe mama, de nerecunoscut. Am recunoscut-o după ochi, atât. Nu mai avea figură”, a conchis fiul victimelor.

Pentru Ionel B. nu s-a mai putut face nimic. Acesta a fost declarat decedat. Florica a fost transportată la spital, unde a mai trăit câteva ore. Duminică, aceasta a murit.