Pensiile din România încă sunt mici. Ce țări europene stau mai bine

Pensiile din România încă sunt mici. Ce țări europene stau mai bineSursa foto: Arhiva EvZ

În România, pensia minimă este de 260 de euro, fiind pe penultimul loc la nivel european. O vânzătoare pensionată în Austria poate obține 2.745 euro. Un chelner pensionat din Țările de Jos poate primi pensie de 2.665 euro, iar un miner - 4.000 euro.

Pensiile din România sunt în continuare cele mai mici din Uniunea Europeană, chiar și după creșterile făcute de guvernul premierului Marcel Ciolacu.

La ora actuală, România nu dispune de un sistem uniform de calculare a pensiilor, care variază foarte mult de la o țară la alta.

De asemenea, în țara noastră încă persistă problemele legate de costul nivelului de trai.

Pensionarii din Europa de Vest.

Pensionarii din Europa de Vest. Sursa Foto -Dreamstime

Pensiile din România, mici în comparație cu standardele vestice și scandinave

În România, pensia minimă este de 260 de euro, fiind pe penultimul loc la nivel european. Cea medie este de sub 430 euro, fiind pe ultimul loc în UE. În alte țări se acordă a 13-a și a 14-a pensie. În Bulgaria, 45% din populație beneficiază de pensia minimă, dar restul beneficiază de pensia minimă ce poate ajunge la 450 euro. În Austria, acest concept este inexistent, fiindcă orice pensie mai mică de 1.217 euro lunar este considerată caz social. O vânzătoare pensionată poate obține 2.745 euro.  Pensia medie din Germania ajunge la 1.543 euro pe lună, iar în Belgia - 2.172 euro. Pensia minimă în Danemarca este de 830 euro, iar în Irlanda este peste 1.000 euro.

În Luxemburg se află cei mai bogați pensionari, pentru că pensia legală netă este echivalentă cu 86,7% din salariu. Angajații se pot pensiona la 62 ani și pot beneficia de pensia medie în jur de 3.000 și 4.000 euro pe lună. Dacă un cetățean din Luxemburg a lucrat 40 ani și și-a plătit toate contribuțiile, poate primi pensia minimă de 2.165 euro. Indiferent de vechime în muncă, o persoană de 67 ani poate primi 1.244 euro net pe lună dacă și-a plătit cotizațiile de securitate socială.  Pensionarii suedezi au pensia medie de 2.100 euro și cea minimă de 1.000 euro.

În Țările de Jos, lucrătorii din lanțurile de restaurante și hoteluri pot primi pensii de 2.665 euro, iar  profesorii pensionați - 3.800 euro. Olandezii care au lucrat în informatică , medicină, energie și minerit, pot beneficia de pensii de peste 4.000 euro. În Finlanda, pensia variază după regiune: 3.311 euro în Kauniainen, 2.466 euro în Espoo, 2.288 euro în Helsinki și 1.366 euro în Soini. În Franța, funcționarii publici au pensii de 1.182 euro, profesorii din învățământ - 2.542 euro, iar medicii chirugi - 3.055 euro.

Pensionarii din Italia.

Pensionarii din Italia. Sursa Foto- Dreamstime

Pensiile din România, mici chiar și în comparație cu cele mai sărace țări din Mediterană

Pensia medie din Spania este în funcție de regiune, de 1640 euro în Madrid,  iar Țara Bascilor - aproximativ 1.685 euro. În Italia, un profesor are o pensie de 1.600 euro, iar un fermier - 890 euro.

În Malta, unde viața este mai scumpă și riscul de excluziune socială este crescut, pensia medie este de 1.200 euro pe lună. În Cipru, pensia minimă este de 362 euro. În Portugalia, pensia minimă variază între 400 și 500 euro.

În Grecia, pensia medie este de 792 euro. 52,16% din pensionarii  greci primesc un venit mediu cumulat din pensii principale, auxiliare și bonusuri.

Cum arată situația în Europa de Est?

Cehia are o pensie medie dublă în comparație cu România - între 700 și 1.000 euro. În Estonia, pensia medie este 700 euro, iar Lituania - 644 euro. Letonia este la coada clasamentului, având pensia minimă sub cea a României, dar pensia medie atinge suma de 530 euro.

În Polonia sunt plătite 14 pensii, pensia medie ajungând la 770 euro. Slovenia are pensia minimă de 700 euro, iar Croația - 491 euro. Slovacia oferă pensionarilor un bonus de Crăciun  - a 13-a pensie, calculată după cuantumul pensiei primite.

În Ungaria, vârstnicii primesc 13 pensii, iar pensia medie ajunge la 530 euro, susține un studiu publicat de DeFapt.ro. 

Ne puteți urmări și pe Google News