Creşterea impozitelor nu e cea mai bună soluţie

Creşterea impozitelor nu e cea mai bună soluţie

Majorarea principalelor taxe şi impozite este "dilematică", efectul unei asemenea măsuri nu este sigur, iar viitorul guvern ar trebui să analizeze în primul rând cheltuielile de la bugetul de stat, a declarat, ieri, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

„Orice majorare de taxe principale în România, TVA sau cotă unică, este «dilematică». E nevoie, mai degrabă, de o privire atentă în interiorul bugetului, pe cheltuieli, cum s-a construit, care sunt priorităţile“, a spus Isărescu, citat de Mediafax. El consideră că deficitul bugetar ar putea depăşi nivelul maxim permis de pactul de stabilitate, de 3% din PIB, atât anul acesta, cât şi în 2009, dacă nu sunt adoptate măsuri fiscale din timp.

„UE nu va accepta deficite bugetare mari“   Consilierul pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, a declarat, în urmă cu două săptămâni, că viitorul guvern va fi obligat să majoreze impozitele, dacă va dori să stimuleze economia reală, având în vedere cheltuielile asumate pentru anul viitor.

Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Joaquin Almunia, declara săptămâna trecută la Parlamentul European că autorităţile de la Bruxelles ar putea accepta deficite bugetare ce depăşesc uşor limita de 3% din PIB, pentru perioade scurte, de circa un an, din cauza crizei financiare.

Totuşi, guvernatorul băncii centrale consideră că ar fi o iluzie să credem că reprezentanţii Comisiei Europene vor accepta astfel de deficite.

„Am tot vorbit de un buget multianual. În loc de un buget multianual, am avut multibugete într-un an. În loc de un buget pe trei ani, s-au făcut trei bugete într-un an, iar rectificările au crescut într-un mod optimist bugetul“, a spus Isărescu.

Datele Ministerului de Finanţe indică un deficit bugetar de 1,61% din PIB după primele zece luni.

Referitor la evoluţia PIB, Isărescu este de părere că economia României va creşte cu 8% în acest an, iar anul viitor va rămâne „în teritoriu pozitiv“.

El anticipează o creştere a şomajului şi o reducere a presiunilor inflaţioniste. Guvernatorul consideră că întărirea politicii monetare nu va afecta creşterea economică, ci va îmbunătăţi percepţia investitorilor străini, care vor continua să vină în România.

Ne puteți urmări și pe Google News