Peste 4.000 de localnici din Lady Frere, Africa de Sud sunt înspăimântați de creatura înfiorătoare care a fost adusă pe lume de o oaie din turma unui cioban.

Fetusul arată ca și cum ar fi produsul dintre un om și o oaie, având, la prima vedere, caracteristice din cele două specii, notează DailyMail Online.

„Bătrânii din sat spun că a fost trimisă de Diavol și toată lumea a intrat în panică”, a explicat unul dintre ei.

Oamenii sunt convinși că la mijloc e vorba de vrăjitorie, deși autoritățile explică apariția creaturii ca fiind datorată infectării cu un virus.

Directorul Serviciilor Veterinare, Dr Lubabalo Mrwebi, care a adminis, pentru sursa citată, că imaginile sunt reale, spune că e adevărat că la prima vedere creatura pare a fi rezultată din împerecherea unui om cu o oaie. „Nu este, însă, umană. Este un miel fătat de o oaie care a fost infectată cu Virului Febrei Rift Valley în prima parte a gestației”, a explicat acesta.

„Oile au 28 de perechi de cromozomi, în timp ce oamenii au 23 de perechi, ceea ce face ca cele două specii să nu se poată împerechea”, continuă acesta.

Specialiștii veterinari au studiat creatura și au confirmat prezența virusului.

„Mielul diform prezintă caracteristici care dovedesc că deformația a apărut în perioada incipientă de gestație, din cauza infecției cu virului Febrei Rift Valley”.

Dr Mrwebib spune că gestația la oi durează cinci luni, ceea ce înseamnă că respectiva oaie a conceput creatura în perioada Decembrie 2016 – Ianuarie 2017,  când în zona Lady Frere vremea a fost de ploioasă și caldă. Acesta este mediul perfect pentru înmulțirea țânțarilor, cei care transmit boala. „Este probabil modul în care a fost infectată oaia cu respectivul virus”, a concluzionat dr. Mrwebi.

„Din sângele oii, virusului a fost transferat în sângele fetusului care era într-o perioadă critică de dezvoltare. Acesta nu s-a dezvoltat normal, și de aceea a ajuns diform. Arată ca și cum ar avea trăsături umane, dar nu este deloc uman”.

Localnicii, însă, o țin pe a lor. „Mulți nu se vor liniștri până ce creatura nu va fi incinerată”, a explicat unul dintre ei.