Editura Evenimentul si Capital

Crăciunul condamnaților. Viața la curte

Autor: | | 3 Comentarii | 4978 Vizualizari

Ninsese toată noaptea, iar spre dimineață gerul desenase figuri caraghioase de gheață pe toate ferestrele. În casă era cald și un miros pătrunzător de cafea bună. În rest, nimic nu tulbura tabloul pe care tocmai vi l-am descris. Ana, absolut absentă la frumusețile iernii, privea nepăsătoare buletinul de știri unde o fătucă zgribulită, pe jumătate îngropată în zăpadă, anunța, cu gravitatea unui cataclism, că în București s-a format polei în stațiile RATB.

- Mai mulți călători au ajuns la urgențe din cauza nepăsării autorităților.

- Pentru că nu are cine să le înfigă ghearele în gât, de aia, comenta Ana, trezită din visare. Ăsta e abuzul, așa suntem ignorați și omorâți în fiecare zi.

Mintea ei, înveninată de relatările reporterei, aluneca amețitor printre articole din codul penal și, invariabil, se oprea la pedepse : cât mai multe și cât mai mari.

- Așa vă trebuie, că v-ați bucurat cu toții când au dezincriminat abuzul în serviciu. Dacă n-ar fi și oameni ca mine, toți infractorii ar zburda liberi.

I se întâmpla deseori să vorbească singură. De altfel, nici n-avea cu cine altcineva. Împlinise 35 de ani și, în afară de părinți și admnistratorul blocului, nimeni nu-i urase la mulți ani. Nici măcar colegii nu-și amintiseră de ea, atât de invizibilă și ciudată părea în ochii tuturor.

- Ia-ți măcar o pisică, un câine, un animal oricare ar fi el. O să mori de atâta singurătate, o sfătuise taică-su.

- Să nu vă prind cu surprize din astea, sărise Ana. N-am nevoie de lucruri care să mă disturbe. În plus, urâsc tot ce are blană.

Îi dăduseră pace, n-avea niciun sens să o contrazici. Cred că n-am apucat să vă spun cu ce se ocupă eroina noastră. E judecător și nimeni nu își explică de ce, pentru că era mai mult decât evident că Anei îi displăcea profund meseria pe care și-o alesese.

- Dreptate, ce-i aia dreptate? Eu vreau să pedepsesc, nu sunt maica Teresa.

În facultate, visul ei era să ajungă avocat. Intrase în barou plină de speranțe, dar maestrul ei îi făcuse avansuri din prima zi și chiar o amenințase cu excluderea dacă se împotrivește. De atunci ura bărbații și, mai ales, avocații.

Nu judecase niciodată dosare civile. Cauzele penale erau refugiul perfect pentru ea. Ca judecător, avea putere și niciun bărbat nu-i mai putea dicta ce să facă. Numai că s-a plictisit repede de meseria asta și, la nici un an de când profesa, a devenit total dezinteresată de soarta oamenilor pe care îi judeca. Intra în ședință cu dosarele necitite și veșnic pusă pe harță. Cuvântul amendă se tot repeta în gura ei, iar avocaților le tremurau robele de teama sancțiunilor. Bieții justițiabili se încredeau în figura ei blândă cu care reușea să-i păcălească.

Ana privea absent, fixând un punct imaginar în spatele sălii de judecată, încremenită ore în șir, după care, brusc își schimba dispoziția și împrăștia teroare. Pedepsele ei erau atât de temute încât pentru procurori devenise un fel de zâna zânelor.

- Am o propunere de arestare preventivă. Cine o fi de permanență?

- E Ana Tudose, azi e șansa ta.

- Ce noroc pe capul meu. Probele sunt cam slăbuțe, dar trebuie să dau o lecție unui tip pe care tocmai l-am inculpat. La Ana Tudose n-am nicio emoție.

Așa vorbeau procurorii despre ea. În schimb, în tabăra apărării era zi de doliu :

- Unde mergi, colega?

- Am o propunere de arestare preventivă la Ana Tudose.

- Aoleu! Și de ce te mai duci? Bani de amendă ți-ai pus de-o parte?

Și printre inculpați i se dusese vestea, de ajungeau să se bucure de o arestare preventivă decât de o pedeapsă definitivă la această judecătoare. Șefii Anei erau încântați de o asemenea achiziție. Nu-i ușor să întâlnești un om ca ea. În plus, mereu era nevoie de călăi pasionați, care să taie capete în dosarele cu miză. În toți anii ei ca judecător, Ana nu pronunțase nicio achitare, iar cea mai mare condamnare fusese de 25 de ani.

Promovase fulminant la o instanță importantă, unde făcea complet cu jumătatea ei în variantă masculină, iar împreună li se spunea completul morții. Cam asta era viața Anei, văzută prin ochii celor care au avut ghinionul de a o cunoaște.

Acum să ne întoarcem la dimineața geroasă de iarnă și la știrea cu poleiul din stațiile RATB: E vineri si mai sunt două zile până la Crăciun. Cât ura sărbătorile și ipocrizia fără margini a oamenilor care pozează în victime ale fericirii și bunătății.

- Vii acasă de Crăciun? o întrebase mama.

- Nu pot. Lucrez. Mi-am luat o grămadă de dosare acasă.

Colegele ei aveau liber, ca să se poată pregăti, iar Ana era fericită. În sfârșit avea biroul numai pentru ea. A ieșit din bloc cu părul zburlit și tremurând toată. Frigul îi lipea buzele de fularul în care își îngropase fața. Se grăbea să ajungă la instanță, era ultima ei zi de ședință pe anul care tocmai se încheia. Zăpada scârțâia sub tălpile ei mici, care călcau apăsat, dar șovăielnic. O nebunie de mașini și un zgomot infernal făceau din traversatul străzii o adevărată aventură.

Ana a pus un picior pe trecerea de pietoni, ignorând culoarea roșie a semaforului. Era în întârziere. O zdruncinătură puternică și un țipăt ascuțit sunt tot ce își amintea.

S-a anuntat ORA DE START! Cand SE JOACA Simona Halep-Serena Williams in OPTIMI la Australian Open!

Pagina 1 din 2

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI