Actualitate
Un Crăciun în Marea Roșie și altul în Atlanticul de Nord cu Hrușcă la difuzor. Reporter de Cursă Lungă
Sursa foto: Facebook Acum 25 de ani, când navele mai arătau a vapoare, și nu a cofraje sau bidoane plutitoare, iar echipajele erau 100% românești pe vapoarele noastre, sărbătorile de iarnă aveau un farmec aparte
Viața pe mare îi ținea departe pe mulții dintre navigatorii plecați în voiaj de principalele evenimente din viața lor: Crăciunul, Revelionul, Paștele, nașterea propriilor copii, botezul acestora sau decesele din familie. Pe vremea aceea, la mijlocul anilor ’90, nu exista internet și principala sursă de știri din țară era stația radio. Adică, cel mai ocupat om de la bord, în acea perioadă, pentru marinarii aflați în marș, era radiotelegrafistul care trebuia să preia sau să trimită mesajele marinarilor aflați la bord. Dar să nu-și imagineze nimeni că Crăciunul sau Revelioenul nu erau evenimente sărbătorite ca la carte.
Crăciun la „Polul Călurii”
Mi s-a întâmplat, în 1993, să fac primul meu Crăciun la bordul unei nave comerciale. Eram îmbarcat pe cargoul de 4800 TDW Snagov. Plecasem din Constanța, în noiembrie – încărcați cu semințe de floarea soarelui vrac - și avusesem escală, mai întâi la Sete, lângă Marsilia, unde am descărcat și, apoi, la Genova, port din care am încărcat mărfuri generale pentru Bombay, India. Pe 18 decembrie 1993 am ridicat ancora și am purces spre Canalul Suez. Crăciunul ne-a prins fix în mijlocul Mării Roșii, pe undeva între Jeddaj – Arabia Saudită – și Port Sudan. În locul numit „Polul Căldurii pe mare”. Ziua erau cam 36-38 de grade Celsius și noaptea cam 33-34. Iar apa mării cam la fel. Să se rețină că asta se întâmpla în decembrie! Distracția era că apa care curgea la robinetele dușurilor era și mai caldă, că mai lua niscaiva căldură și de pe la instalațiile navei. Aerul condiționat nu funcționa așa că ne umpluserăm cu toții, pe tot corpul, cu niște bubițe mici și roșii de parcă tot echipajul aveaa urticarie.
Un drum pe mare înțărcat cu sticle de bere
Norocul nostru a fost că, la plecarea din Genova, compania de navigație a fost de acord să cumpărăm, în loc de „antidotul” de un dolar pe zi, care însemna de fapt niște baxuri cu Coca Cola sau Fanta, niște bere. Așa că, de toți banii respectivi s-au adus la bord încărcătura unui camion cu bere Peroni. Era cea mai ieftină și mai proastă de pe piața italiană, chit că la noi, acum, e văzută ca o bere de fițe. Drept pentru care, drumul pe fundul mării al cargoului Snagov, de la Genova către Suez și, mai apoi, spre strâmtoarea Bab El Mandeb, la ieșirea din Marea Roșie spre Oceanul Indian, a rămas însemnat pe vecie cu sticle goale de bere Peroni. Iar punctul culminant a fost de Crăciun, când toți marinarii au primit, de la companie, alte cinci lăzi de bere, de căciulă. Iar nea Vasile, bucăatrul și-a dat măsura valorii, beat muci, cu niscaiva oale cu sarmale, ciorbă de perișoare, piftie din picioare de porc, salată boeuf, cozonaci și alte alea necesare unei astfel de sărbători creștinești. Revelionul l-am făcut în Golful Aden, pe undeva între Mukalla – Yemen și insula Socotra, în circumstanțe identice.
Revelion în Philadelphia după două săptămâni de chin
Dar cel mai tare Crăciun pe care l-am petrecut pe mare a fost, un an mai târziu, cînd eram îmbarcat pe cargoul de 8700 TDW Hagieni. Pornisem din Constanța în noaptea de 13 spre 14 decembrie 1993, cu destinația Philadelphia, USA. Până la Gibraltar am prins mare bună, dar cum a dat piept cu Atlanticul ne-am tăvălit pe podelele cabinelor vreo două săptămâni, cât a durat traversada. Bulău în toată regula, cu valuri de șapte-opt metri și o navă care, numai într-o noapte a avut nouă black-out-uri. Adică i s-a oprit motorul principal și, implicit, energia electrică. Asta chit că, la început comandantul a stabilit o rută mai pe la Sud, pe lângă Azore și Madeira, către Bermuda. Culmea, singura zi liniștită, de parcă și-a adus aminte Neptun de noi, a fost exact de Crăciun. Și, pe 25 decembrie 1993, nea Ilie Năstase, un bucătar de loc din Hârșova – Dumnezeu să-l ierte că a lăsat docu’ la apă acu vreo zece ani – ne-a pregătit toate cele trebuincioase fără să mai trebuiască să-și lege oalele de plită cu saulă, să nu-i cadă pe picioare. Iar punctul culminat al serii a fost difuzarea, prin stația de radio-amplificare a vaporului, a unei casete cu colindele lui Ștefan Hrușcă. Ne-am făcut, cu toții, muci pe muzica moroșanului emigrat, între timp, în Canada. Cu excepția ofițerilor și personalului nevrebetat aflat de serviciu. Ăștia au recuperat, rapid, la ora patru, când au ieșit din cart. Pe 31 decembrie, la ora zece seara, am ancorat pe fluviul Delaware, într-una din danele portului Phildelphia. Meniul asemănător și atmosfera așijderea. Eram storși.
Recomandările noastre
