Secretele pentru a obține cozonaci pufoși. Greșelile pe care trebuie să le eviți
- Mădălina Sfrijan
- 14 decembrie 2023, 15:09
Cozonacii nu lipsesc de pe masa de sărbătoare. Cei mai gustoși sunt pregătiți în casă, după rețeta tradițională. Există și cazuri în care aluatul de cozonac nu crește suficient, iar produsul final nu se ridică la măsura așteptărilor.
Pentru obține cei mai pufoși și aromați cozonaci, rețeta tradițională trebuie respectată întocmai. Numeroase gospodine fac aceste greșeli atunci când pregătesc aluatul. Din acest motiv, rezultatul nu va fi cel așteptat. Iată ce greșeli trebuie să eviți, dacă alegi să faci acest deliciu pentru masa de Crăciun.
Cozonaci pufoși și aromați. Cum pregătești aluatul perfect
Aluatul de cozonac nu se prepară greu, însă necesită suficientă răbdare și îndemânare. Pentru a obține cozonaci pufoși este esențial să ții cont de secretele rețete tradiționale.
Alege ca toate ingredientele să fie la temperatura camerei. Pentru a pregăti un aluat perfect și a te bucura de cei mai aspectuoși cozonaci, ingredientele trebuie să fie păstrate la temperatura camerei.
Adaugă suficientă grăsime
Untul, uleiul sau chiar untura, reprezintă ingredientul cheie pentru aluatul de cozonaci. Este necesar să adaugi suficientă grăsime în compoziție pentru că rețeaua de gluten să se activeze pe măsura așteptărilor. Aluatul pentru acest desert tradițional este îngreunat de ouă, iar din acest motiv, dospirea va fi mai lentă.
Laptele adăugat în acest aluat trebuie să fie neapărat fiert. De asemenea, Zahărul nu trebuie adăugat în compoziție ca atare, ci va fi necesar să îl topești înainte. Această procedură se poate face în laptele călduț.
Greșeli pe care le faci atunci când frămânți aluatul pentru cozonaci
Numeroase gospodine fac anumite greșeli care compromit aluatul. Pentru a evita acest lucru, făina pentru cozonac trebuie să fie una de calitate superioară.
De asemenea, drojdia folosită trebuie să fie proaspătă. În caz contrar, aluatul nu va dospi suficient de mult. Cu toate că cei mai gustoși cozonaci sunt plini cu umplutură, este esențial să dozezi corect cantitatea de nucă, stafide, ciocolată sau rahat, adăugată în aceștia. În cazul în care vei adăuga prea multă umplutură, aluatul nu va crește suficient de mult.
Totodată, după ce ai introdus cozonacii la copt, nu ar trebui să mai deschizi ușa cuptorului, cel puțin pentru primele 15-17 minute. Timpul de coacere pentru acest desert tradițional este de 40-45 de minute.