Covid-19. Să fie legea pe care o preia curând toată planeta? Emoţie şi dramă

Covid-19. Să fie legea pe care o preia curând toată planeta? Emoţie şi dramă

În contextul în care pandemia de coronavirus nu dă semne de regres, autorităţile din Buenos Aires au adoptat joi o lege care asigură „un drept la adio” pentru cei atinşi de forme grave de COVID-19.

La această măsură s-a ajuns după ce s-a luat în calcul că oamenii mor adeseori în singurătate din cauza temerilor legate de contagiere, informează AFP.

Astfel, la Buenos Aires a aprobat un protocol care va intra în vigoare în sistemul de sănătate din regiunea capitalei argentiniene.

Acesta va permite unei rude cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani să însoţească în spital bolnavul de COVID-19 aflat în fază terminală.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În mare parte a lumii, Covid-19 a fost definită ca o boală a singurătăţii. Există numeroase cazuri în care familiile simt că rudele lor au murit pentru că s-au simţit prea singure în spital”, a declarat deputatul Facundo del Gaiso, iniţiatorul proiectului de lege.

„Medicii şi infirmierele pot să îi acompanieze pe bolnavi. Ei fac acest lucru în mod efectiv, ei le transmit afecţiune.

Dar nu persoanele cu care bolnavii şi-au împărţit întreaga viaţă sunt cele care sunt alături de pacienţii în fază terminală”, a completat politicianul.

Însoţitorul nu trebuie să aibă boli preexistente care l-ar include într-un grup de risc. De asemenea, femeile însărcinate nu fac parte din acest protocol.

În virtutea celor stabilite în proiectul de lege care are şanse să fie adoptat şi în alte ţări, unităţile medicale trebuie să ofere un echipament de biosecuritate identic.

Însoţitorul va purta ceea ce poartă şi medicii în momentul în care se află în proximitatea pacienţilor.

Mai departe, aceleaşi unităţi medicale trebuie să asigure consiliere psihologică rudelor îndoliate, pentru a le ajuta să treacă mai uşor peste pierdere.

„Vrem să îi aducem mai aproape pe pacienţi de cei care le sunt dragi şi să asigurăm mijloacele necesare pentru un rămas bun demn, fără să punem în pericol viaţa persoanei însoţitoare”, a spus deputata Maria Luisa Gonzalez Estevarena.

În oraşul Buenos Aires şi periferiile sale au fost raportate aproape 85% dintre cazurile de infectare cu SARS-Cov-2.

Iniţiativa ce vizează asigurarea unei morţi demne pentru bolnavii de COVID-19 în faze terminale a fost lansată în urmă cu doar câteva săptămâni.

La acea vreme, mai mulţi experţi au subliniat importanţa acestui aspect, iar printre ei s-a numărat Santiago Levin, preşedintele Asociaţiei psihiatrilor argentinieni.

Acesta a reamintit, printre altele, că echipamentele de protecţie lipseau la începutul pandemiei:

„Dar noi suntem de părere că în acest stadiu al pandemiei trebuie să oferim tot sprijinul posibil pentru protocoalele ce permit o moarte demnă, care este o moarte fără durere, în compania unui apropiat, o moarte umană.”

Doar un spital şi o clinică privată din Buenos Aires permiteau înainte accesul unui însoţitor în rezerva unui bolnav de COVID-19 aflat în fază terminală.

Proiecte similare celui de la Buenos Aires sunt în curs de examinare în alte 10 provincii argentiniene.

sursa: Agerpres