Covid-19. Focare de infecție în bazele americane din Okinawa
- Tudor Borcea
- 13 iulie 2020, 21:35
Două dintre principalele baze americane din Okinawa, în extremitatea sudului Japoniei, au fost plasate în izolare după ce peste 60 de US Marines au fost infectați cu coronavirus în ultimele zile.
Denny Tamaki, guvernatorul insulei Okinawa, solicită comandantului forței americane să ia măsuri de prevenire mai stricte și să fie mai transparent în comunicarea cu autoritățile insulei despre prezența virusului în bazele americane aflate pe teritoriul japonez.
Două focare de infecție cu virusul SARS-CoV-2 au fost descoperite la bazele pușcașilor marini Futenma și Camp Hansen, la Okinawa.
Potrivit comandamentului american, 61 de soldați americani au fost infectați în ultimele zile.
Guvernatorul insulei Okinawa nu și-a ascuns însă mânia. La 4 iulie, militarii americani au sărbătorit Ziua Independenței Statelor Unite pe plajele și în cluburile de noapte din Okinawa, cu riscul de a contamina comunitățile locale.
Guvernatorul se îndoiește că armata Statelor Unite a luat măsurile preventive necesare, având în vedere că un număr atât de mare de infecții se observă în mai puțin de o săptămână.
Denny Tamaki regretă, de asemenea, că unii dintre soldații care ajung în Okinawa sunt plasați în carantină în hoteluri din afara bazelor militare.
Comandamentul american a reintrodus restricții pentru personalul militar și personalul de bază din cauza unei escaladări a cazurilor Covid-19 în Japonia. Arhipelagul are 21.000 de infecții și 1.000 de morți.
Okinawa găzduiește două treimi din cei 50.000 de soldați americani dislocați în Japonia.
O prezență considerată sufocantă de populația insulei. Care, până în prezent, are doar 150 de cazuri de infecție cu noul coronavirus.