Covid-19. Ce se ascunde în spatele rapoartelor zilnice? Informații importante omise
- Dragos Manea
- 23 octombrie 2020, 16:09
Jurnalistul Alexandru Lăzescu susține că informații prețioase despre pandemia de Covid-19 din România sunt omise în rapoartele zilnice destine publicului larg.
Alexandru Lăzescu, redactor șef la Revista 22, trage un semnal de alarmă cu privire la rapoartele zilnice menite să informeze populația în legătură cu situația Covid-19 din țară.
Informații cruciale sunt omise în rapoarte
Acesta susține că zilnic sunt omise informații foarte prețioase din rapoartele Covid-19 și oferă într-o postare pe Facebook câteva exemple concrete.
Primul punct pe care jurnalistul îl aduce în discuție este legat de ceea ce se înțele din acele rapoarte. Susține că prin modul în care sunt formulate informațiile pentru public se dă, de fapt, impresia că toți cei care sunt testați pozitiv pentru virus sunt și bolnavi. Lăzescu menționează că teste PCR, efectuate la nivel global, au o rată foarte mare de eroare („în jur de 30%”) și că mulți cetățeni din cei pozitivi ar avea, de fapt, forme ușoare ale bolii.
Un alt lucru ce nu se menționează ar fi că sub un anumit nivel de infectare cu coronavirusul în cauză persoanele respective nu îl transmit catre terți
Lumea nu face diferența!
Un alt aspect important menționat de jurnalist este că în continuare se face confuzie între persoanele care au murit având alte mai multe boli printre care și Covid-19, și persoanele care au murit strict din cauza virusului chinezesc.
„Se intretine in continuare confuzia intre "decedat din cauza de COVID-19" si "decedat din alte cauze dar avind COVID-19". Si in alti ani au fost o multime de decese ale unor persoane care aveau gripa dar nu s-a spus ca au murit in principal din aceasta cauza (de ex bolnavii de cancer in faza terminala, sau boli de inima).
De aceea, in fapt singura raportare care nu poate fi manipulata este cea privind nr mediu de decese pe caz de boală din ultimii ani in comparatie cu cel din acest an cu pandemie.
Or, aici, nu sunt diferente majore. Si oricum, nu trebuie sa uitam ca toate restricțiile legate pandemie au dus la neglijarea, uneori severă, a bolnavilor cu alte afecțiuni sau au dus la depresie, o crestere a alcoolismului si a consumului de droguri (de ex in Statele Unite).
E adevarat adesea decizia nu este usoara cind trebuie sa faci alegeri, nu e simplu pentru autoritati, dar sunt aspecte care trebuie mentionate”, a scris acesta pe Facebook.