Covid-19. Alertă în Ungaria. 43.600 de cazuri active de infectare

Covid-19. Alertă în Ungaria. 43.600 de cazuri active de infectare

Luni, au fost anunțate peste 2.300 de noi infectări, iar în spitale se află în jur de 2.600 de pacienți în stare gravă.

Numărul cazurilor de infectare cu coronavirus crește în continuare în mod îngrijorător în Ungaria, numai în ultimele 24 de ore fiind înregistrate peste 2.300 de noi îmbolnăviri după efectuarea a doar aproximativ 10.000 de teste, ceea ce înseamnă că procentul celor pozitivi a fost unul ridicat, respectiv de 23%.

În Ungaria, sunt 43.600 de cazuri active de infectare, dintre care cele mai multe în Budapesta. Odată cu mărirea numărului infectărilor crește și cel al persoanelor care ajung în spital, în prezent, în unitățile medicale fiind internați în jur de 2.600 de pacienți în stare mai gravă, cu peste 150 mai mulți decât în urmă cu o zi.

Mai multe spitale pentru pacienții infectați

Guvernul ungar a anunțat că a decis să mărească numărul spitalelor în care pot fi primiți pacienți cu Covid-19, şase noi unități medicale din diverse județe ale Ungariei urmând să facă, până vineri, pregătirile necesare pentru acest lucru și să asigure 20% dintre paturile disponibile pentru persoanele infectate cu coronavirus.

Şi spitalele în care au fost tratați până în prezent pacienții infectați trebuie să își mărească capacitatea de primire cu 10%. În prezent, în Ungaria sunt peste 40 de spitale în care pot fi primiţi primiți pacienți cu Covid-19, iar unele se află în alertă pentru că se apropie de capacitatea maximă.

Ne puteți urmări și pe Google News