Cotizația sindicală a profesorilor revine pe statul de plată. Următorul pas: schimbarea softului pentru salarizare
- Cristina Olivia Moldovan
- 1 iunie 2012, 21:00
Conducta de bani a sindicatelor va fi din nou alimentată cu banii profesorilor. 1% din veniturile vor fi reținute pe statul de plată
UPDATE: Surse din cadrul Ministerului Educației susțin că, în perioada următoare, școlilor li se va cere să renunțe la softul folosit pentru salarizarea profesorilor. Soful, Edusal, era realizat de Siveco și era folosit în mod gratuit de către toate instituțiile școlare. Softul nu permitea reținerea cotizației salariale pe statul de plată. În luna februarie a acestui an, când fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a decis ca ministerul să nu mai colecteze bani în favoarea sindicatelor, liderii de sindicat au acționat în instanță această decizie, însă fără câștig de cauză. Pe bază de cerere La începutul acestei săptămâni, problema a fost soluționată printr-un ordin de ministru care prevede reținerea cotizației sindicale, în cuantum de 1% din venitul brut. Dacă până în februarie reținerea se făcea automat, pentru toate cadrele didactice, de data aceasta se va face pe baza unei cereri individuale. Doar 10% mai contribuiau la bugetul sindicatelor Modificarea are la bază un ordin de ministru comun, semnat de ministrul Educației, cel al Administrației și Internelor și cel al Finanțelor Publice. Conform estimărilor, contribuția tuturor cadrelor didactice la bugetul sindicatelor se ridica la aproape 16 milioane de euro, anual. În perioada în care cotizația nu s-a mai reținut automat, au contribuit la acest buget în jur de 10% dintre profesori. CITEȘTE ȘI: Daniel Funeriu taie conducta de bani a sindicatelor