Costel Gâlcă explică de ce Steaua a jucat prost în meciul cu Rio Ave
- Andrei Călin
- 7 noiembrie 2014, 01:38
Costel Gâlcă, antrenorul echipei din Ghencea, s-a plâns la finalul partidei disputată în Portugalia, cu Rio Ave (scor 2-2), de calitatea gazonului, încercând să cauționeze jocul mai puțin reușit al elevilor săi.
Costel Gâlcă, tehnicianul „militairlor”, a fost de acord că jocul oamenilor săi, în confruntarea cu cei de la Rio Ave, nu a fost unul foarte reușit, dar a dat vina pe gazonul din Portugalia. „Costelinho” a spus că Steaua putea chiar să câștige partida din grupele Ligii Europa și a remarcat că lusitanii au avut un penalty acordat cu lejeritate de arbitru.
„Ne-a dezavantajat terenul, se rupea cu uşurinţă. Dacă erau condiţii mai bune, altul era rezultatul. Mă aşteptam să iasă la joc, dar nu să le facem cadouri la fazele fixe. Cred că a fost acordat cu uşurinţă acel penalty. Puteam câştiga acest meci, mai ales dacă profitam de acţiunile din prima repriză şi deschideam jocul în benzi. Trebuie să câştigăm la Aalborg, pentru că ei vor juca în ultima etapă cu cei de la Rio Ave. O să fie un meci decisiv pentru noi”, a afirmat antrenorul Stelei, la Dolce Sport.