Ministrul Apărării, acuzații explozive: Entități străine blochează interesele strategice de securitate ale României

Ministrul Apărării, acuzații explozive: Entități străine blochează interesele strategice de securitate ale României

Avem de-a face cu un adevărat război juridic de uzură, prin care entități străine blochează efectiv interesele strategice de securitate ale României”, acuză ministru Apărării, Gabriel Leș, după scandalul procesului dintre Naval Grup și Damen.

„România militează pentru consolidarea posturii de apărare și descurajare a NATO pe flancul estic al Alianței, ca o reacție firească de adaptare la evoluțiile mediului regional de securitate. Totodată, țara noastră și-a înțeles rolul într-un spațiu geopolitic atât de complex și provocator, demonstrând angajament pe toate palierele: fonduri, contribuții și capabilități”, se arată într-un comunicat al ministrului Apărării Naționale.

„Alocarea pentru cel de-al treilea an consecutiv a 2 procente din PIB pentru Apărare a demonstrat că România este determinată să aducă o contribuție consistentă la îndeplinirea misiunilor Alianței. Deși, decizia la nivel politic a fost asumată, iar alocările bugetare au fost asigurate deplin, avem de-a face cu un adevărat război juridic de uzură, prin care entități străine blochează efectiv interesele strategice de securitate ale României”, acuză MApN.

„Companiei olandeze Damen i-a fost respinsă ieri, la instanța de fond, contestația prin care se încearcă blocarea atribuirii contractului de realizare a corvetelor multifuncționale. Demersurile de tergiversare nu se opresc însă aici, compania anunțând deja că va înainta recurs”, se mai arată în document.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Putem înțelege că sumele puse în joc de statul român sunt extrem de atractive pentru companii, însă găsesc inacceptabil ca interesele de securitate ale României, și ale Alianței deopotrivă, să fie sacrificate în goana după profit ale unor companii mânate de interese obscure. Este deja un fapt cunoscut că Olanda blochează intrarea României în Schengen pentru a nu-și periclita afacerile în portul Rotterdam, însă prin obstrucționarea programului de dezvoltare și modernizare a forțelor navale române îi spunem că a mers prea departe”, mai precizează reprezentanții Armatei.

Reamintim că, ieri, compania Naval Group a câștigat, la Tribunalul București, procesul deschis după ce compania olandeză Damen a contestat licitația privitoare la atribuirea contractului de construire a corvetelor multifuncționale.

Citește întreaga istorie a scandalului:

Ultimatum pentru Leș de la Dăncilă. „Afacerea corvetelor”

Scandalul „Corvete pentru Marea Neagră” a luat sfârșit. Cine a câștigat licitația

Reacție în scandalul corvetelor. Acuzații de fake news

Scandalul corvetelor. Armata a câștigat procesul dar poate pierde banii