Corupție la cel mai înalt nivel. Un fost președinte are interdicția de a părăsi țara
- Cristian Raducanu
- 22 octombrie 2023, 19:07
Fostul președinte Sali Berisha este acuzat de procurori pentru fapte grave de corupție care au la bază o tranzacție imobiliară. Magistrații l-au reținut deja pe ginerele acestuia.
În cadrul aceluiași dosar de corupție este anchetat și ginerele fostului președinte albanez Sali Berisha. Potrivit datelor din rechizitoriul întocmit de procuratura specială pentru combaterea corupției și crimei organizate (SPAK), Berisha s-ar fi folosit de funcție pe care a deținut-o în perioada 2005-2009 pentru a încheia procedurile de privatizare în favoarea altora. Printre care și soțul fiicei sale.
Acuzații grave de corupție la adresa fostului președinte albanez Sali Berisha
Ginerele lui Berisha a fost reținut de procurori același caz de corupție. Însă în cazul lui Berisha lucrurile sunt ceva mai complicate. Acesta este parlamentar și beneficiază de imunitate, dar Berisha are interdicția de a părăsi țara. Cercetarea penală a fost pusă în mișcare în anul 2020.
Moment la care ministrul de Interne, Taulant Balla, l-a acuzat pe Berisha că s-ar fi aflat în spatele procedurilor de privatizare a terenurilor și altor facilități administrative din portofoliul echipei FC Partizani. Proprietăți care ulterior au fost înlocuite de clădiri rezidențiale. La rândul lui, Berisha a precizat că este victima unei înscenări gândită de actualul premier albanez Edi Rama.
”Le-a ordonat procurorilor săi mercenari... Acuzaţiile de corupție sunt fără temei şi sunt atacurile politice directe ale lui Edi Rama împotriva mea”, a declarat Berisha reporterilor, ieri seara.
Statele Unite i-a interzis accesul
În urmă cu doi ani Statele Unite au interzis accesul familiei Berisha pe teritoriul american. Autoritățile de peste Ocean au invocat fatpul că în calitate de prim-ministru, Berisha a fost implicat în ”acte de corupție, cum ar fi deturnarea de fonduri publice şi interferarea în procesele publice. Inclusiv folosirea puterii sale în propriul beneficiu şi pentru a-şi îmbogăţi aliaţii politici şi membrii familiei sale”.
După căderea comunismului în Albania, timp de cinci ani din 1992 și până 1997 Berisha a fost președintele statului albanez. Cariera politică și-a continuat-o cu funcția de premier în perioada 2005-2013. Însă odată cu acest scandal de corupție este foarte probabil să fie exclus din Partidul Democrat, informează newsweek.ro.