Acordurile "Carminei Burana" au pus punct festivalului, duminica seara.

O sa ne fie greu sa ne obisnuim, dar Festivalul „Enescu” s-a incheiat!

Duminica seara, fastuoasele acorduri ale „Carminei Burana” au pus punct, la Sala Palatului, unei editii-maraton, care a programat (greu de imaginat!) 144 de lucrari muzicale, dupa cum spunea, in alocutiunea de final, Adrian Iorgulescu, ministrul culturii.

O editie marcata de prezenta unor interpreti faimosi pe plan mondial, cotati printre cei mai buni ai momentului, deopotriva dirijori si instrumentisti.

Iar combinatia mare solist/mare dirijor/orchestra celebra/repertoriu popular a iesit castigatoare in ochii pu-blicului, recordurile de audienta, de peste 4.500 de spectatori, inregistrandu-se la pianistul Evgheni Kissin - care a cantat „Imperialul” in compania lui Sir Colin Davis si a Orchestrei London Symphony (LSO) - si la violonistul Joshua Bell - interpretul Concertului de Ceaikovski, acompaniat de Horia Andreescu si de aceeasi LSO.

De asemenea, s-a putut constata ca si spectacolul de balet prezentat de compania Maurice Bejart a fost o mare tentatie, Sala Mare a Teatrului National, de peste 1.100 de locuri, fiind arhiplina, iar aplauzele publicului nesfarsite, rasplatind o performanta artistica de exceptie.

Inadmisibila excluderea operei „Oedipe”

Din pacate, cantitatea uneori a parut a avea prioritate, chiar in fata calitatii. Un festival atat de bogat (in mod cert, supraincarcat) nu s-a prea descurcat sa gestioneze atatea concerte, singura solutie fiind plasarea mai multor evenimente in aceeasi zi, la concurenta, obligand publicul la frustrante alegeri/renuntari ori la o stare de oboseala care nu are cum sa nu afecteze perceptia actului artistic.

Dupa cum, tot in umbra cantitatii, s-au strecurat si evenimente care puteau foarte bine sa lipseasca, precum „Missa” de Bernstein (lucrare ocazionala, nepotrivita in acest context), ori operele „Tosca” si „La Traviata” (cu solisti de la care asteptam mai mult).

La capitolul opera nu pot sa nu revin asupra ideii ca este inadmisibila excluderea (pentru prima data in istoria de aproape o jumatate de veac a festivalului) capodoperei „Oedipe”, lucrarea fundamentala a lui George Enescu, altadata mandria festivalului, acum ascunsa sub pres. Prezenta masiva a muzicii romanesti de ieri si de azi, laudabila, nu poate fi, in niciun caz, o contrapondere.

Capitala mondiala a muzicii

Ramane un deziderat constructia unei sali de mare capacitate, gandita special pentru concertele simfonice. Sigur ca Sala Palatului a fost, in mod clar, mai bine „decorata” cu elemente de propagare a sunetului, permitand o auditie multumitoare.

Dar atunci cand ai vedete de talie mondiala este pacat sa nu le oferi miilor de spectatori care au dorit sa-i auda pe viu un sunet natural, de calitate.

Fara a fi condescendenti putem la final sa ne declaram multumiti de valoarea editiei cu numarul 18 a Festivalului, care a daruit Bucurestiului pentru 3 saptamani statutul de capitala mondiala a muzicii. Festivalul a oferit multe clipe de neuitat si, pentru foarte multi, s-a constituit intr-o oaza de de reverie atat de necesara in contextul vietii noastre cotidiene.

„Carmina Burana”, alaturi de corul „Madrigal”

Tata si fiu, doua generatii de dirijori

Finalul Festivalului „Enescu” a prilejuit o emotionanta colaborare artistica intre dirijorul oaspete, Ion Marin, venit in fruntea Filarmonicii din München, si Marin Constantin, dirijorul corului „Madrigal”, tatal reputatului sef de orchestra.

La sfarsitul programului, cei doi au multumit aplauzelor entuziaste ale publicului, care recompensau o interpretare foarte reusita a celebrei cantate „Carmina Burana”. Alaturi de orchestra germana a evoluat Corul „Madrigal”, in combinatie cu Corul Filarmonicii „George Enescu”.

Daca pentru publicul bucurestean, intalnirea artistica cu Ion Marin, dupa 20 de ani, poate fi considerata o premiera, colaborarea tata-fiu nu este inedita, celebrul cor fondat de Marin Constantin aparand si intr-un minunat film al sopranei Angela Gheorghiu, sef de orchestra fiind, si atunci, Ion Marin.