Corpul Experților Contabili din România, implicat în lupta privind combaterea corupției și criminalității economice. Care este planul de acţiune

Corpul Experților Contabili din România, implicat în lupta privind combaterea corupției și criminalității economice. Care este planul de acţiuneSursa foto: EVZ

International Federation of Accountants (IFAC) a lansat astăzi, 6 septembrie, un plan de acțiune pentru combaterea corupției și a criminalității economice la nivel global. Iar Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), cel mai mare organism profesional în domeniul financiar-contabil din Sud-Estul Europei, a ales să se implice în program.

Planul de acțiune reprezintă un angajament consolidat la nivel global al profesiei contabile de a acționa în această direcție. Totodată, planul valorifică, în interes public, statutul privilegiat al liber-profesioniștilor contabili în relația cu mediul profesional, cu mediul de afaceri, instituțiile și autoritățile de reglementare și control.

IFAC a publicat planul său de acțiune pentru îmbunătățirea contribuției și a sprijinului profesiei contabile la un ecosistem anticorupție robust, care cuprinde un gamă variată de participanți și politici. Planul de acțiune pentru combaterea corupției și a criminalității economice stabilește peste 30 de acțiuni specifice pentru IFAC și profesia contabilă în domeniul educației, al politici bazate pe dovezi, al standardelor globale, al parteneriatelor și al curentelor de opinie.

CECCAR este cel mai mare organism profesional în domeniul financiar-contabil din Sud-Estul Europei

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), cel mai mare organism profesional în domeniul financiar-contabil din Sud-Estul Europei și membru IFAC, a ales să fie parte a soluției.

„În contextul implicării profesiei contabile în lupta anticorupție și împotriva criminalității economice, este momentul oportun să extindem aria de competențe ale expertului contabil în combaterea acestor fenomene, prin servicii specifice contabilității criminalistice – o combinație de tehnici contabile și de investigație, utilizate pentru a descoperi fraude financiare. Expertul contabil criminalist poate fi angajat să efectueze proceduri de colectare, analiză, evaluare sau interpretare a anumitor aspecte probatorii pentru a sprijini părțile interesate (de exemplu, clientul, consiliul de administrație, sau organismul de reglementare) să ajungă la o concluzie cu privire la temeinicia preocupărilor privind existența eventualelor fraude.

Pentru o luptă eficientă în această direcție, este nevoie de profesioniști cu experiență care să privească dincolo de cifre, să identifice povestea pe care o pot spune cifrele și să descopere ceea ce cifrele încearcă să ascundă. Acesta trebuie să cunoască în detaliu mecanismele și modelele de business. Expertul contabil criminalist este tocmai acel profesionist care deține competența și expertiza necesare”, este de părere președintele Consiliului superior al CECCAR, expert contabil, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova.

CECCAR va implementa la nivel național Planul de acțiune pentru combaterea corupției și a criminalității economice

Valorificând în interes public independența profesională ce caracterizează expertul contabil, se urmărește îmbunătățirea contribuției și a sprijinului profesiei contabile la un ecosistem anticorupție robust, la securitatea economică.

Acest plan de acțiune reprezintă o invitație deschisă la colaborare și parteneriat cu toate părțile interesate în materie de anticorupție și combatere a criminalității economice pentru a lucra împreună în această misiune de importanță majoră. Suntem dornici să vă ascultăm opiniile și să lucrăm împreună.

CECCAR, cu o istorie de peste un secol, este singurul organism profesional din România care acordă calificările de expert contabil și contabil autorizat. Cu reprezentare în fiecare județ al țării, inclusiv în Municipiul București, CECCAR este membru al celor mai importante organizații profesionale de profil de la nivel mondial IFAC (International Federation of Accountants) – și european – Accountancy Europe și ETAF (European Tax Adviser Federation).

Sunt luate în vizor spălarea banilor, mita, evaziunea fiscală și frauda

„Corupția și infracțiunile economice conexe, cum ar fi spălarea banilor, mita, evaziunea fiscală și frauda, reprezintă obstacole semnificative în calea creșterii economice și a dezvoltării umane și, în cele din urmă, în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU–toate cele șaptesprezece. Planul nostru de acțiune ilustrează unele metode testate în timp și câteva metode noi care subliniază clar că profesia contabilă globală este un aliat central în această luptă. Suntem dornici să colaborăm cu organizațiile noastre membre și cu alți parteneri pentru a aduce o schimbare reală și pentru a genera schimbări pozitive”, a declarat Kevin Dancey, CEO-ul IFAC, potrivit Capital.