Coronavirusul agită spiritele. Bătut pentru că nu a stat în izolare
- Mihnea Talau
- 12 martie 2020, 07:15
Fiindcă a plecat de acasă deși se afla în izolare, un bărbat din comuna vâlceană Laloşu, a fost bătut, miercuri, de un vecin care l-a văzut pe stradă.
Conform reprezentanților Poliției Vâlcea, bărbatul a ajuns din Italia în data de 2 martie şi era în izolare la domiciliu. El a ieşit din casă, fără acordul autorităţilor, şi a plecat la Primăria Laloşu pentru a lua o adeverință.
În timp ce se întorcea spre casă, acesta a fost văzut de un vecin care l-a luat la bătaie, reproșându-i că a ieşit din casă, deşi nu avea voie.
„În cursul zilei de astăzi, bărbatul a plecat de acasă la Primăria Laloşu pentru a i se elibera o adeverinţă. Fiind trimis acasă, acesta a fost agresat fizic, când revenea spre locuinţă, de un bărbat, pe motiv că a părăsit locuinţa şi a mers la primărie în perioada de izolare. Celor două persoane le-au fost întocmite dosare penale", a declarat Loredana Sandu, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea, notează Antena3.