Coreea de Nord sfidează comunitatea internațională. Lansare de rachete și scandal la ONU

Coreea de Nord sfidează comunitatea internațională. Lansare de rachete și scandal la ONU
Din cuprinsul articolului

Coreea de Nord a tras în mare ceea ce pare a fi o rachetă cu rază scurtă de acţiune, a declarat armata sud-coreeană, în momentul în care ambasadorul nord-coreean la ONU revendică "dreptul legitim" al ţării sale de a testa arme în confruntarea cu "politica ostilă" a Statelor Unite şi a Seulului.

LA LIBRE BELGIQUE (Belgia), 28 septembrie 2021 - Proiectilul a fost tras din provincia nordică Jagang spre apele din largul coastelor de est, potrivit statului major al armatei Sudului. Un purtător de cuvânt al ministerului japonez al apărării a declarat pentru AFP sub acoperirea anonimatului că acest proiectil "pare a fi o rachetă balistică".

Este al treilea tir efectuat de Phenian în acestă lună. Primul a implicat o rachetă de croazieră cu rază lungă şi al doilea rachete balistice cu rază scurtă.

La mai puţin de o oră după această lansare, ambasadorul nord-coreean la ONU, Kim Song, a declarat Adunării Generale a Naţiunilor Unite că ţara sa are "dreptul legitim" de a testa arme şi de "a-şi întări capacităţile de apărare".

"Voinţă ostilă"

Statele Unite "ar trebui să dovedească prin fapte că nu au nicio voinţă ostilă faţă de noi", a continuat ambasadorul. "Dacă aşa stau lucrurile, suntem gata să răspundem" în acelaşi fel, "dar nu pare că Statele Unite sunt pregătite" să adopte această direcţie, a declarat el. Departamentul de stat american a condamnat acest tir de rachetă într-un comunicat luni seara.

"Această lansare constituie o încălcare a multiplelor rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU şi reprezintă o ameninţare pentru vecinii (Coreii de Nord) şi comunitatea internaţională", a estimat el, chemând Phenianul "să înceapă dialogul".

"Deşi am evaluat că acest eveniment nu constituie o ameninţare imediată pentru personalul sau teritoriul Statelor Unite sau pentru aliaţii noştri, lansarea de rachete scoate în evidenţă impactul destabilizator al programului de înarmare ilicit" al Phenianului, a declarat comandamentul militar american indo-pacific (Indopacom) într-un comunicat.

Armata americană a adăugat că are "consultări strânse cu aliaţii şi partenerii săi" pe această temă, dând asigurări că "angajamentul Statelor Unite de a apăra Republica Coreea şi Japonia rămâne de neclintit".

Coreea de Nord şi-a înmulţit în ultimele zile mesajele ambigue faţă de Washington şi Seul.

Tirul de marţi are loc la câteva zile după ce Kim Yo-jong, influenta soră a liderului nord-coreean, Kim Jong-un, a lăsat să se întrevadă posibilitatea unui summit între cele două Corei, cerând în prealabil Seulului să renunţe la "politica sa ostilă".

Aceste remarci răspundeau unor apeluri recente ale preşedintelui sud-coreean, Moon Jae-in, să se declare o încheiere oficială a conflictului inter-coreean din 1950-53 care s-a încheiat printr-un armistiţiu şi nu printr-un tratat de pace, lăsând cele două părţi tehnic în război de peste o jumătate de secol.

Reuniune de urgență

Consiliul de securitate naţională al Coreii de Sud s-a reunit de urgenţă după tirul de marţi. Într-un comunicat, el a "deplâns această lansare în momentul în care stabilitatea politică în Peninsula coreeană trece printr-un moment extrem de critic". "S-ar zice că Coreea de Nord vrea să testeze sinceritatea Seulului în ce priveşte voinţa de a ameliora legăturile intercoreene", a explicat pentru AFP Yang Moo-jin, profesor la Universitatea de studii nord-coreene.

"Phenianul va supraveghea şi studia reacţia lui Moon după lansarea de astăzi şi va lua decizii" privind eventuale măsuri de destindere", a adăugat el.

Phenianul este în prezent mai izolat decât oricând de la închiderea frontierelor sale la începutul anului trecut pentru a împiedica răspândirea coronavirusului.

Negocierile sale cu Statele Unite sunt în impas de la eşecul summitului din 2019 de la Hanoi dintre Kim Jong-un şi preşedintele american din acea vreme, Donald Trump. Guvernul preşedintelui Joe Biden a anunţat că este gata să discute cu Phenianul în orice moment şi fără condiţii prealabile, dar dialogul rămâne deocamdată într-un punct mort.

De la venirea lui Kim Jong-un la conducerea ţării, programele în materie de armament s-au dezvoltat, dar Phenianul nu a făcut niciun test nuclear sau tir cu rachetă balistică intercontinentală din 2017.

Ne puteți urmări și pe Google News