Se pare însă că pe ceea ce cândva era numită „axa răului” intră și China, relatează NationalInterest.

Atacul rachetelor balistice iraniene asupra bazelor americane din Irak, de la începutul anului, rachete bazate pe sistemul Scud C construit (și proliferat în Iran este cea mai recentă dovadă de asistență nord-coreeană care a ajuns în sistemele de luptă iraniene. Și care vizează ținte americană sau forțe aliate. De aceea, în mod greșit unii analiștii apreciază că proliferarea nord-coreeană a „intrat în declin” după „perioada de glorie” din anii 80-90. De fapt, amenințarea Teheranului este cât se poate de reală și e exacerbată de prezența consilierilor și tehnicienilor nord-coreeni în Iran. O prezență care nu s-a oprit niciodată și nu dă semne că ar face-o.

După cum explică NI, a semmnalat acest comerț în floare între cele două țări încă de când nord-coreenii au vândut Iranului rachete balistice cu rază intermediară (IRBM) ușor convertibile într-o rachetă balistică intercontinentală (ICBM), bazată pe un design al motorului ucrainean. Rachetă care a stat la baza deciziei administrației SUA de a sancționa Iranul, la începutul anului 2016. Iar dovezile care se adună pentru a demonstra acest lucru, duc și la o altă piesă a puzzle-ului – China.

De aceea, NI face o trecere în revistă a istoriei celui mai recent acord cu rachete dintre Coreea de Nord-Iran, ale cărui ramificații duc către China.

Astfel, în 2017, Coreea de Nord a testat „Hwasong-12”, o rachetă balistică cu o autonomie de 4.500 de km, sau mai mult. Se pare că Hwasong-12 este alimentat de un motor achiziționat de la ucraineni, cunoscut ca RD-250. Se pare că acest motor are o forță de 80 de tone, lucru care a făcut ca racheta balistică să fie denumită „racheta de 80 de tone” la care Coreea de Nord a colaborat și care a ajuns și în Iran. Mai târziu, în 2017, Coreea de Nord a testat două rachete balistice. Prima, „Hwasong-14” poate ajunge să lovească Anchorage, în Alaska, în timp ce a doua, „Hwasong-15”, după cum spun mulți analiști, este capabilă să lovească coasta de est a SUA. Ambele ICBM folosesc „Hwasong-12” ca prima etapă, propulsată de motorul RD-250. Această tehnologie Hwasong-12 este vândută, în prezent, dar și pentru viitor, pe baza unui acord intermediat de chinezi.

Luna aceasta s-a încheiat lungul embargou al ONU asupra comerțului iranian cu arme. Iar acest lucru deschide calea componentei militare a deja anunțatului „Acord de 25 de ani” dintre China și Iran, care va începe din noiembrie. Ca parte a componentei militare a noului acord militar al Chinei cu Iranul, Coreea de Nord va furniza și arme și tehnologie Teheranului. În schim, nord-coreenii vor primi petrol iranian.

Important: Coreea de Nord ar fi furnizat iranienilor,pe lângă armele și tehnologia rachetelor Hwasong-12, și dezvoltarea de rachete cu motor lichid pentru ICBM (probabil pentru a doua etapă a unui ICBM). Aceasta, ca parte a unei tranzacții pe termen mai lung, cu sprijin chinez. Conform unor surse care și-au păstrat anonimatul, ceea ce vedem acum este un acord triunghiular, pe termen lung, care implică Iranul, China și Coreea de Nord.

Coreea de Nord va deveni astfel principalul „binefăcător” al armelor Iranului, iar noua și profitabilă relație a Chinei cu Iranul va permite de fapt vânzarea continuă a armelor nord-coreene către Teheran. În timp ce China (și poate Rusia) vor vinde, probabil, avioane sofisticate, tancuri modernizate și sisteme de comandă și control modernizate, Coreea de Nord va continua să dezvolte arme de calibru mic, instruire militară atât pentru iranieni, cât și pentru grupările jihadiste.