Copiii blocați în peștera din Thailanda ar putea fi scoși peste câteva luni
- Eduard Pascu
- 4 iulie 2018, 00:36
Situație dramatică în Thailanda după ce un grup de copii cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani au rămași blocați într-o peșteră.
Pe 23 iunie, un grup format din 12 jucători de fotbal și antrenorul lor au intrat în peșteră înainte ca un muson neprevăzut să inunde reţeaua Tham Luang Nang Non, care se întinde în munte pe aproape 10 kilometri.
La căutări au participat 840 de militari și 90 de membri ai unei unităţi speciale. Ieri, doi scafandri britanici i-au găsit pe toți „teferi şi nevătămaţi”, la nouă zile de la dispariție și la aproximativ patru kilometri de ieşirea din peşteră. Ei ar putea rămâne blocaţi în acel loc pentru câteva luni, relatează BBC.
Operaţiunea de salvare este una complicată, chiar dacă inginerii au golit de apă peştera prin pompare, evacuând 10.000 de litri de apă pe oră, scăzând astfel nivelul apei cu un centimetru pe oră.
Cu toate acestea, sunt aşteptate precipitaţii abundente în următoarele zile, iar acest lucru ar putea afecta serios operaţiunea de salvare. Cei captivi ar putea astfel, să aştepte chiar și câteva luni pentru ca apa să se retragă.