Este CONUL de PIN simbolul secret al celui de-al treilea ochi? Ce spun MASONII

Este CONUL de PIN simbolul secret al celui de-al treilea ochi? Ce spun MASONII

La Vatican tronează un uriaş con de pin, considerat al treilea ochi atotcunoscător, adică ochiul care vede tot. Glanda pineală, cum este numit, produce ceea ce este cunoscut ca DMT, substanţa care duce individul în situaţia de a avea călătorii extradimensionale şi extratemporale. Aceasta se petrece doar în timpul somnului când glanda devine foarte activă.

Alături de pin se găsesc doi păuni. Iar la picioarele statuii este un sarcofag egiptean deschis care simbolizează sfârşitul morţii şi tranziţia către viaţa pur sprirituală. Iar pe sceptrul Papei a fost pus nu întâmplător simbolul pinului chiar sub crucifix. Care să fie oare legătura dintre creştinism şi vechii egipteni? De ce este acest simbol la Vatican la fel de important ca la masonii?

Credeţi că este totul întâmplător? Este conul de pin cel de-al treilea ochi divin? Se întreabă mulţi cercetători care caută să facă o legătură a simbolului folosit  şi de  francmasonerie, teosofie, gnosticism sau creștinismul esoteric.

Regii francezi erau masoni-illuminaţi care au utilizat simbolul ezoteric al pinului în arta şi arhitectura lor pentru a simboliza al treilea ochi, şi reprezintă una dintre învăţăturile spirituale fundamentale ale masoneriei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ordinul masoneriei vechi recunoaşte ochiul care vede tot. Astăzi însă, din păcate, masoneria modernă ia în derâdere şi se disociază de aceste idei, etichetându-le ca ocultism. Ca şi cum masonii de astăzi ar reprezenta cu totul altceva decât tot ceea ce se ascunde în spatele ocultismului, pentru că totul se petrece "în întuneric".

Ca o concluzie: Illuminates sau „Iluminaţii” reprezintă aşa-numita elită planetară care deţine toate secretelele, titrează scienzaeconoscenza.it.