Tot ce trebuie să știi despre contractul prin care câștigi ani de vechime la pensie

Tot ce trebuie să știi despre contractul prin care câștigi ani de vechime la pensie

De anul acesta, după cum EVZ relata anterior, fi ecare român care nu acumulează vechime o poate face dacă încheie un contract cu casa de pensii de care aparține. Aceste contract are, însă, prevederi stricte

Urmare intrării în vigoare, de la 1 ianuarie, a mai multor prevederi legale, contractul de asigurare socială poate fi încheiat de orice persoană în scopul asigurării în sistemul public de pensii, pentru ca la data când va ieși din activitate să aibă vechimea necesară pntru a avea o pensie decentă.

Potrivit legislației în vigoare, la ieșirea la pensie un contribuabil trebuie să aibă cel puțin stagiul minim de cotizare, care este de 15 ani, până la stagiul complet de cotizare, care este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Potrivit Casei de Pensii a Județului Bihor, contractul de asigurare socială se încheie după cum urmează:

● În scris, între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia (cu procură specială) și casa de pensii de care aparține cu domiciliul.

● Contractul produce efecte de la data înregistrării sale la casa de pensii.

● În baza lui, plata contribuției de asigurări sociale se face lunar de către asigurat sau cei care-l reprezintă, în contul casei teritoriale de pensii.

● Plata se poate face și anticipat pe o perioadă de maximum 12 luni.

● Termenul de plată este până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata.

● Întârzierea achitării contribuției peste acest termen va atrage plata unor penalități și dobânzi.

● Venitul lunar înscris în contractul de asigurare socială poate fi modificat din inițiativa asiguratului prin încheierea unui act adițional sau la inițiativa casei de pensii, prin notificarea asiguratului, ori de câte ori venitul lunar asigurat este mai mic decât nivelul minim prevăzut de lege.

● Dacă asiguratul nu plătește contribuția timp de 6 luni consecutive, casa de pensii reziliază contractul fără a returna contribuțiile achitate deja, care se vor valorifica la stabilirea dreptului de pensie.

Cum plătești contribuția

Plata se poate face în trei moduri: ● la casieria casei de pensii; ● prin virament bancar în contul acesteia; ● cu mandat poștal. 

De ce documente ai nevoie

Ca să închei un astfel de contract cu casa de pensii trebuie să prezinți: ● actul de identitate; ● actul de identitate al reprezentantului şi actul care atestă calitatea acestuia, după caz.

Cât ai de plată

● Pentru ianuarie, venitul minim lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială va fi de 1.403 lei, adică 35% din câștigul salarial mediu brut (4.007 lei). Contribuția minimă pe care o poate plăti un asigurat pentru luna ianuarie este de 351 de lei (adică 1.403x25%).

● Din februarie, venitul minim lunar asigurat va fi de 1.457 lei (adică 35% din câștigul salarial mediu brut de 4.162 lei). Contribuția minimă lunară va fi de 364 lei (1.457x25%)

Contractele vechi nu se schimbă

Contractele de asigurare socială încheiate anterior datei de 1 ianuarie 2018 și aflate în derulare la această dată își produc în continuare efectele conform legislației în vigoare la data încheierii lor, în privința riscurilor asigurate, cât și în privința prestațiilor de asigurări sociale la care persoanele asigurate sunt îndreptățite în cazul producerii riscului asigurat (pensia pentru limită de vârstă, pensie anticipată, pensie anticipată parțial, pensie de urmaș, pensie de invaliditate, ajutor de deces).