Consulul român în Polonia, suspendat

Consulul român în Polonia, suspendat

Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, a dispus rechemarea de la post a consulului Ioan Dănuţ Preda şi sancţionarea sa disciplinară cu suspendarea contractului de muncă pe o perioadă de şase luni, în cazul Crulic.

Şi ambasadorul român la Varşovia a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale, pentru neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu privind organizarea, conducerea şi controlarea activităţii consulare şi de secretariat din cadrul Ambasadei. Sancţiunea este de 10% din salariu, pe o perioadă de trei luni.

Lazăr Comănescu a dispus, de asemenea, rechemarea de la post şi sancţionarea disciplinară cu avertisment scris a secretarei Ambasadei României la Varşovia, pentru neînregistrarea corespunzătoare a corespondenţei primite.

Potrivit unui comunicat de presă, Consiliul de Onoare al Ministerului Afacerilor Externe s-a întrunit ieri pentru a analiza rezultatele anchetei interne a MAE în cazul decesului cetăţeanului Daniel Claudiu Crulic, în Polonia. În urma acestei analize, Consiliul a reţinut săvârşirea mai multor abateri disciplinare de către ambasadorul României în Polonia, Gabriel Constantin Bârtaş. şi de către consulul Ioan Dănuţ Preda.

Abaterile care au rezultat din ancheta internă constau în neacordarea asistenţei consulare unui cetăţean român şi în neînregistrarea corespondenţei primite de ambasadă (două memorii transmise de cetăţeanul Claudiu Daniel Crulic), conform regulamentelor în vigoare.

În urma constatărilor, ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a dispus sancţionarea disciplinară a lui Gabriel Constantin Bârtaş, ambasadorul României în Polonia, cu diminuarea drepturilor salariale, pentru neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu privind organizarea, conducerea şi controlarea activităţii consulare şi de secretariat din cadrul Ambasadei. Sancţiunea este de 10% din salariu, pe o perioadă de trei luni, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, consulul Ioan Dănuţ Preda a fost rechemat de la post şi a fost sancţionat disciplinar cu suspendarea contractului de muncă pe o perioadă de şase luni, pentru încălcarea obligaţiei de serviciu de a acorda asistenţă consulară unui cetăţean român privat de libertate.   Modul în care au tratat cazul Crulic oficialii Ambasadei române în Polonia au dus la demisia lui Adrian Cioroianu, în 11 aprilie, din funcţia de ministru al Afacerilor Externe.

Românul Claudiu Crulic a murit într-un spital polonez, după ce a intrat în greva foamei, protestând faţă de arestarea sa de către autorităţile de la Varşovia. 

(15:45)           

Ne puteți urmări și pe Google News