Culmea ridicolului. Fostul director general de la Oltchim va primi ajutor social de la Guvern
- Marius Pandele
- 19 septembrie 2012, 21:01
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri acordarea unui ajutor social în valoare de câte 1.400 de lei pentru angajaţii combinatului Oltchim, a anunţat purtătorul de cuvânt Andrei Zaharescu, citat de Agerpres.
Mai exact, a fost aprobat un memorandum cu tema "Atenuarea efectelor sociale negative generate de situaţia economico-financiară de la Oltchim", elaborat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri referitor la situaţia de la Oltchim.
"Din cauza dificultăţilor de asigurare a materiilor prime şi a disponibilităţilor financiare, rezultatul a fost întreruperea activităţii, acumularea de datorii şi întârzierea drepturilor către salariaţi. Pentru evitarea riscului apariţiei de excluziune socială şi pentru a evita apariţia unor probleme sociale suplimentare, în memorandum se propune sprijinirea salariaţilor şi a familiilor acestora prin acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare de 1.400 de lei de salariat", a explicat Zaharescu.
Plata se va face în două tranşe, din fondurile puse la dispoziţie de Ministerul Muncii. Nu se ştie însă şi data la care angajaţii îşi vor primi banii.
Printre cei care vor primi ajutorul social se numără şi membrii fostei conduceri, în frunte cu fostul directorul general Constantin Roibu, cei care au adus combinatul în această situaţie prin managementul deficitar practicat. Aceştia au rămas simpli angajaţi ai Oltchim, după ce şi-au dat demisia din funcţiile de conducere.