Constantin Dinu Brătianu (1866-1950) a fost un politician român marcant, reprezentant al celebrei familii Brătianu. A fost liderul Partidului Național Liberal (PNL) într-o perioadă critică a istoriei României. A activat ca deputat, apoi ca președinte al partidului, ghidându-l prin vremuri turbulente. A trecut prin instaurarea dictaturii regale, pierderea teritoriilor naționale și venirea la putere a regimului comunist. Deși a fost un promotor fervent al liberalismului și al democrației, viața sa politică s-a încheiat tragic, odată cu arestarea de către comuniști.
Debutul lui Constantin Dinu Brătianu în politică
Constantin Dinu Brătianu s-a născut pe 13 ianuarie 1866, fiind fiul lui Ion C. Brătianu, unul dintre fondatorii României moderne. Crescut într-o familie cu tradiție politică, a beneficiat de o educație aleasă. Studiile liceale le-a urmat la Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti. În 1885 pleacă la Paris, unde frecventează Liceul „Saint Louis”. Anul următor, Dinu se înscrie la Şcoala Politehnică, iar între 1888 - 1891, a studiat la prestigioasa „École des Mines”, numărându-se printre primii ingineri de mine din țară. Asemenea fraţilor săi, Dinu a respectat dorinţele tatălui, care a vrut ca toţi fii săi să devină ingineri.
După ce a terminat studiile, revine în țară, unde primește o propunere interesantă și tentantă. Inginerii Anghel Saligny şi George Duca îi propun să lucreze pe șantierul podului dintre Fetești și Cernavodă. Ulterior este angajat ca director al puţurilor de la Moineşti - Solonţ, iar în următorii doi ani s-a ocupat de coordonarea lucrărilor pentru constucţia căii ferate din zona împădurită a Transilvaniei şi pentru construcţia podului de cale ferată dintre Galaţi şi Brăila. Din 1905 şi până în 1907, funcţionează ca director al Fabricii de hârtie Letea.
Cariera în politică o începe la 29 de ani, când este ales senator. Câțiva ani mai târziu, în 1902, este ales deputat de Olt, iar trei ani mai târziu deputat de Muscel. Era implicat și în activitățile politice ale Partidului Național Liberal, însă nu era în prim-plan. Bătăliile interne erau lăsate pe seama fraților săi, Ionel Brătianu şi Vintilă Brătianu. Constantin Dinu Brătianu a fost un pion important în activitatea economică. A condus Banca Românească, cea mai importantă bancă privată din ţară, Creditul Funciar Rural şi Creditul Urban. Câțiva ani mai târziu va fi iniţiatorul Creditului Industrial.
Familia Brătianu. Sursa foto: Ziarul Lumina
Numit în fruntea partidului și perioada regimului antonescian
În anul 1927, Ion I.C. Brătianu, care era în fruntea partidului liberal, se stinge din viață în urma unei boli. La conducerea partidului intră fratele său, Vintilă Brătianu. În timpul guvernării sale partidul trece prin mai multe situații dificile, fiind singura formațiune care s-a opus restaurației carliste. Vintilă se stinge din viață în decembrie 1930, iar președinția partidului este preluată de Ion Gheorghe Duca. Acesta reușește să redreseze partidul, iar PNL este chemat la guvernare pentru a organiza alegerile care urmau să aibă loc.
În timpul guvernării lui Duca, Constantin Dinu Brătianu este numit ministru de Finanţe. Rămâne în această funcție până în 1934, apoi este ales în fruntea partidului liberal, după ce Gheorghe Duca este asasinat de legionari. Ca lider al PNL, a trebuit să gestioneze tensiunile dintre vechea gardă și tinerii liberali, care cereau o abordare mai modernă a politicii. În 1938, regele Carol al II-lea a instaurat un regim autoritar, suspendând constituția și dizolvând partidele politice. Dinu Brătianu a criticat regimul, dar a adoptat o atitudine rezervată, evitând conflicte directe, preferând să-și mențină influența în mod discret.
Pe 6 septembrie 1940, regale Carol al II-lea este obligat să abdice, iar în locul său este urcat pe tron Mihai I. Generalul Antonescu, profitând de lipsa de experiență și tinerețea noului rege, și-a arogat titlul de „conducător al statului”, negociind formarea unui guvern cu Mișcarea Legionară. La mai puțin de 10 zile de la abdicarea regelui, România este declarată stat national-legionar. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Brătianu a trimis alături de Iuliu Maniu mai multe memorii mareşalului Ion Antonescu. Ei au condamnat ferm trecerea României dincolo se frontierele interbelice în cadrul războiului împotriva Uniunii Sovietice. Brătianu a luat parte și la negocierile regelui Mihai cu partidele politice pentru răsturnarea lui Antonescu.
Sursa foto: descopera.ro
Sfârșitul tragic al lui Constantin Dinu Brătianu
La 23 august 1944, regele Mihai a pus capăt alianței României cu Germania nazistă, printr-un act de forță susținut de partidele politice democratice, inclusiv PNL. Constantin Dinu Brătianu a sprijinit această decizie, considerând-o un pas necesar pentru salvarea României de la distrugere. După această lovitură de stat, Brătianu a deținut mai multe funcții, printre care ministru Secretar de Stat în guvernul Sănătescu (23 august 1944 - 4 noiembrie 1944), ministrul Producţiei de Război în guvernul Sănătescu (4 noiembrie 1944 - 6 decembrie 1944) și în guvernul Rădescu (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945).
După război, comuniștii au început să preia treptat controlul asupra statului român. Alegerile din noiembrie 1946, organizate de comuniști, au fost profund fraudate, iar PCR a obţinut o majoritate zdrobitoare. Brătianu a refuzat să accepte rezultatele și a continuat să lupte pentru democrație. După ce mai mulți membri ai partidului sunt arestați, liderul liberalilor decide să înceteze de facto activitatea pe 1 noiembrie 1947.
Lui Constantin Dinu Brătianu i s-a fixat domiciliul obligatoriu la reședința sa din Bucureşti și nu avea voie să primească nicio vizită în afară de familiei. A urmat arestarea din noaptea de 5 spre 6 mai 1950, alături de majoritatea elitei politice interbelice, şi întemniţarea la penitenciarul din Sighet. În condiții dure, sănătatea i s-a deteriorat rapid, iar după trei luni, pe 20 august 1950, Dinu Brătianu a murit în celula cu numărul 12. Deși un nume sonor în politica românească, a fost înmormântat în Cimitirul Săracilor de la marginea oraşului Sighet, într-un mormânt fără cruce și fără nume, potrivit Historia.