Constanta, portul de start al Regatei Marilor Veliere. Peste 100.000 de vizitatori așteptați la cel mai grandios eveniment nautic al anului

Constanta, portul de start al Regatei Marilor Veliere. Peste 100.000 de vizitatori așteptați la cel mai grandios eveniment nautic al anului

Primăria Constanța, Administrația portuară, Academia Navală, Liga Navală Română și Navigator Yacht Club și-au dat mâna pentru a pregăti a doua ediție a Regatei Marilor Veliere, eveniment organizat între 8 și 11 septembrie în portul Constanța în zona Terminalului de Pasageri. La fel ca și în 2014, participă 13 veliere din șase țări cu un total de peste 1000 membri de echipaj.

Asemenea competiții se desfășoară de obicei odată la patru ani în Marea Nordului, Oceanul Atlantic, în Marea Mediterană însă, potrivit directorului de exploatare al Administrației Portului Constanța, Ambroziu Duma “firma englezească care coordonează pe tot globul aceste activități a fost atât de mulțumiță de prima ediție încât s-a îndrăgostit de noi și la doi ani s-a hotărât să vină din nou”. Plus că “datorită succesului primei ediții, partea română a obținut de la Sail Training International startul regatei din acest an și programarea evenimentului în ultimul week-end de vacanță școlară”, potrivit organizatorului român al evenimentului, Alin Vintilă. La final, velierele vor porni spre Novorosisk, apoi spre Soci, urmând să termine Regata la Varna.

Spre deosebire de ediția anterioară când a lipsit din peisaj, primăria Constanța se implică acum financiar și logistic în organizarea Regatei Marilor Veliere. “Un oraș cum este Constanța trebuie să-și redefinească rolul de oraș port, de oraș cu atitudine, de oraș internațional. Rezultatele primei ediții ne-au convins că trebuie să finanțăm acest eveniment care leagă orașul de mare, de marinărie și de partea frumoasă a istoriei navigației. Sunt convins că bricul Mircea, această dovadă vie a istoriei marinăriei românești, se va prezenta așa cum a făcut-o și acum doi ani de zile, cu cinste și cu demnitate”, a punctat și primarul Constanței, Decebal Făgădău.

Cele 13 veliere vor  ajunge în portul Constanța joi dimineață între orele 8,00 și 12,00. “O altă noutate a acestei ediții este că vom adaugă la conceptul acestui eveniment și diversitatea culturală specifică Dobrogei. Muzica, dansurile, artizanatul și gastronomia fiecărei etnii dobrogene vor fi prezente în cele patru zile completând spectacolul oferit de nave și echipaje. Reușim astfel să îmbinăm ce este mai reprezentativ pentru noi – marea, multi-culturalitatea, dar și istoria, ținând cont că suntem în proximitatea zonei peninsulare pe străzile căreia va avea loc parada echipajelor ce se va încheia cu ceremonia de premiere din Piața Ovidiu”, a subliniat Alin Vintilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ofițerul de presă al Regatei Marilor Veliere, Cristian Hagi, a oferit toate informațiile despre spectaculosul eveniment nautoc de la Constanța  

Navele așteptate în portul Constanța sunt, în ordine alfabetică:

1. Adornate, România, clasa B 2. Akela, Rusia, clasa D 3. Anna Maria, Rusia, clasa D 4. Arial, Rusia, clasa C 5. Atyla, Spania, pavilion Vanuatu, clasa B 6. Kaliakra, Bulgaria, clasa A 7. Kruzenshtern, Rusia, clasa A – în curs de confirmare. 8. Mir, Rusia, clasa A 9. Mircea, România, clasa A 10. Nadezhda, Rusia, clasa A 11. Pogoria, Polonia, Clasa A 12. Royal Helena, Bulgaria, clasa A 13. Vityaz, Rusia, clasa D   Program Regata Marilor Veliere, ediția 2016

Joi - 8 septembrie  08:00 – 12:00 Sosirea navelor 13:00 – 14:00 Ceremonia de deschidere 14:00 – 20:00 Navele deschise pentru public 20.00 – Cina Comandanților la Hotel Vega 19:00 - 23:00 Cântece și dansuri etnii dobrogene, Ciuleandra, Cvartet Anima, Vama   Vineri - 9 septembrie  10:00 – 20:00 Navele deschise pentru public 10:00 – 14:00 Jocuri marinărești pentru echipaje 17:30 – 18:00 Parada echipajelor în zona peninsulară 18:00 – 19:00 Ceremonie de premiere în Piața Ovidiu 20.00 Petrecerea echipajelor 19:00 - 22:00 Cântece și dansuri etnii dobrogene, Corina, Vunk   Sâmbătă - 10 septembrie  10:00 – 20:00 Navele deschise pentru public  10.00 Program social-cultural echipaje 16.00 Ședința tehnica comandanți nave 19.00 Petrecerea ofițerilor la cort Farul Carol 19:00 - 23:00 Cântece și dansuri etnii dobrogene, Vega Band, Ligia Hojda, Loredana 23:00 Jocuri de artificii și lumini   Duminică - 11 septembrie  10:00 – 12:00 Navele deschise pentru public 16:00 – 17:00 Plecarea navelor din Portul Constanța 17:00 Parada Marilor Veliere   Informații practice

Intrarea la Regata Marilor Veliere este gratuită. De asemenea, vizitarea velierelor este gratuită.

Organizatorii pun la dispoziție trenulețe care vor circula pe ruta Poarta 2 – terminalul de pasageri din Portul Constanța, locul unde are loc Regata.

Cei care vin cu autoturismele personale vor putea parca în locurile special amenajate de la Poarta 1, în Portul Tomis și pe marginea bulevardului Marinarilor, care face legătura între Poarta 1 și Poarta 3 a Portului Constanța.