Schwarz vrea La Cocoș, Consiliul Concurenței analizează impactul asupra pieței și furnizorilor
- Bianca Ion
- 6 noiembrie 2025, 21:11
Magazinul La Cocoș. Sursă foto: FacebookConsiliul Concurenței a transmis că are îngrijorări serioase în legătură cu tranzacția prin care grupul Schwarz, care deține în România lanțurile Kaufland și Lidl, intenționează să achiziționeze magazinele La Cocoș. Instituția atrage atenția că operațiunea ar putea conduce la consolidarea unei poziții dominante pe piață și la reducerea opțiunilor pentru consumatori.
„Consiliul Concurenţei a identificat o serie de îngrijorări concurenţiale legate de tranzacţia prin care grupul Schwarz, care operează în România reţelele de magazine Kaufland şi Lidl, intenţionează să preia magazinele La Cocoş”, a anunțat instituția într-un comunicat oficial.
Posibile efecte asupra pieței și furnizorilor
Analiza preliminară a arătat că operațiunea ridică probleme atât pe segmentul comerțului cu amănuntul, cât și pe piața achizițiilor de produse alimentare și de larg consum. Grupul Schwarz activează deja pe toate piețele locale pe care este prezent și La Cocoș, iar această suprapunere, potrivit autorității, ar putea limita competiția și diversitatea ofertelor disponibile clienților.
De asemenea, Consiliul avertizează că tranzacția ar putea avea un impact negativ asupra furnizorilor, în special asupra celor care depind în proporție mare de rețeaua La Cocoș: „În cazul unora dintre aceștia, vânzările către La Cocoș pot reprezenta până la 90% din cifra lor de afaceri”, precizează raportul instituției.

Consiliul Concurenței. Sursa foto: Arhiva EVZ
Avertismentul lui Bogdan Chirițoiu
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat că principala preocupare a instituției în analiza preluării lanțului de magazine La Cocoș este menținerea modelului de afaceri care a consacrat brandul pe piața locală. Acesta a explicat că succesul companiei s-a bazat pe o strategie de prețuri reduse și marje comerciale mici, un model care a adus beneficii directe consumatorilor și a contribuit la stimularea competiției în retailul românesc.
„Dorim să se păstreze modelul de business al La Cocoş, bazat pe marje reduse şi preţuri mici pentru consumatori”, a subliniat Chirițoiu, precizând că autoritatea are „îngrijorări legate de riscul modificării formatului și al politicii de prețuri” în urma achiziției. O eventuală schimbare, a adăugat acesta, ar putea duce la creșterea prețurilor și la afectarea intereselor consumatorilor, motiv pentru care Consiliul Concurenței va analiza cu atenție condițiile tranzacției.
Soluții posibile
Pentru a elimina aceste riscuri, grupul Schwarz poate transmite propuneri de angajamente către autoritatea de concurență. Acestea vor fi analizate pentru a identifica soluțiile potrivite care să asigure un mediu concurențial echilibrat.
În prezent, Consiliul Concurenței continuă evaluarea compatibilității tranzacției cu regulile pieței libere și așteaptă observații din partea furnizorilor și a concurenților afectați de operațiune.