Consiliere gratuita pentru studii in strainatate

Consiliere gratuita pentru studii in strainatate

Drumul spre o institutie de invatamant europeana poate fi mai usor de parcurs cu ajutorul organizatiilor ce ofera consultanta.

In ultima vreme, ai auzit sau ai citit tot mai des ca, odata cu intrarea Romaniei in UE, tinerii romani vor putea pleca mult mai usor la studii intr-o tara europeana. Dar de la teorie la practica e drum lung si informatiile despre scolile si universitatile straine nu se gasesc pe toate drumurile.

Poti apela insa la organizatiile specializate in consultanta privind studiile in strainatate. Acestea nu percep comision, singurii bani pe care trebuie sa-i ai fiind pentru plata studiilor.  

Cursuri de limba si programe academice

Ne puteți urmări și pe Google News

In cazul in care esti student si vrei sa pleci la studii in strainatate, poti apela la ajutorul celor de la Edu Project. Ei au o serie de parteneriate cu universitati din Marea Britanie, Italia, Cipru si Grecia. Daca ti-ai restrans aria de interes la cateva domenii, cei de la Edu Project iti vor spune ce universitati au asemenea cursuri, care este programa scolara si cam cat te-ar costa.

„De exemplu, exista programe interdisciplinare, care combina studiile de arta cu cele de limbi straine sau jurnalismul cu marketingul. In functie de interesele fiecaruia, incercam sa gasim cea mai buna oferta. In plus, ii ajutam sa-si completeze aplicatiile si sa ia legatura cu institutiile respective”, spune Diana Popescu, director de marketing al Edu Project.

Elevii pot opta numai pentru cursurile de limba, iar oferta cuprinde scoli din Marea Britanie, Italia, Germania, Portugalia si Spania.

Studii universitare in Marea Britanie si Grecia

Pe de alta parte, daca te atrage ideea de a studia in Marea Britanie sau Grecia, te poti adresa organizatiei Bridge Study. Vei fi ajutat sa alegi institutia si programul de studii corespunzator intereselor si aptitudinilor tale. In plus, vei beneficia de asistenta la redactarea documentelor ce trebuie anexate dosarului de aplicatie.

„Inainte de a veni sa-i ajutam, ar trebui sa stie, macar in mare, ce presupune studiul intr-o institutie straina. Dar mai ales ar trebui sa stie de ce vor sa aiba o astfel de experienta si cum o vor folosi mai departe”, spune Alexandru Ghita, consilier al Bridge Study. Tinerii sunt ajutati sa se pregateasca pentru interviurile din cadrul programului de admitere, dar si sa gaseasca surse de finantare.

„Este o experienta deosebita”

Gabriela Iacobut este eleva in clasa a XI-a la Liceul „Gh. Lazar” din Capitala si, in vara anului trecut, a stat cinci saptamani la Londra, unde a urmat cursuri de engleza. „Cei de la Edu Project m-au ajutat cu informatii, de la pliante cu scoala pana la cazare si masa.”, povesteste Gabriela.

In cele cinci saptamani de cursuri, si-a pus la punct cunostintele de limba engleza si a vizitat o multime de obiective turistice. Organizatii care acorda consultanta

Activitatea de consiliere a tinerilor interesati sa plece la studii in strainatate este inca la inceput de drum. In Bucuresti, poti apela fie la Edu Project, fie la Bridge Study, oferta lor fiind atat pentru elevi si studenti, cat si pentru cei care au absolvit deja o facultate. Mai multe detalii la www.eduproject.ro si www.educativa.ro.

Si la Iasi exista o astfel de organizatie, care se adreseaza insa numai elevilor de liceu - International Education Centre. Mai multe detalii la www.iec.ro.