Consăteanca Maiei Sandu refuză să-și ceară scuze după ce instanța a decis că l-a denigrat pe bunelul președintei

Consăteanca Maiei Sandu refuză să-și ceară scuze după ce instanța a decis că l-a denigrat pe bunelul președinteiSursa foto: Arhivă/EVZ

Republica Moldova. Scandalul public dintre președinta Maia Sandu și consăteanca sa Anna Mihalachi ia o nouă turnură, după ce instanța a decis că aceasta trebuie să își ceară scuze public și să dezmintă afirmațiile făcute anterior la adresa bunicului șefei statului. În locul unui mesaj de conformare, Mihalachi a venit cu o reacție tranșantă pe rețelele sociale, aceasta afirmă că nu își va cere scuze publice, așa cum a decis instanța. 

„Scuze pentru ce, pentru adevăr? Dovezile unde-ți sunt? Scuzele și pagubele morale + materiale eu le aștept de la tine”, a scris Anna Mihalachi pe Facebook, la scurt timp după pronunțarea hotărârii.

Sursa foto: Facebook/Anna Mihalachi

Decizia instanței: scuze publice, dar fără despăgubiri morale

Pe 12 februarie, Judecătoria Chișinău a pronunțat hotărârea în dosarul privind „apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale”, intentat de Maia Sandu. Instanța a admis parțial acțiunea, obligând-o pe Anna Mihalachi să publice pe pagina sa de Facebook un mesaj de scuze și o dezmințire a afirmațiilor făcute anterior.

Hotărârea a fost pronunțată de judecătoarea Tatiana Sîrcu. Totodată, instanța a dispus încasarea din contul Annei Mihalachi a sumei de 450 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată. În rest, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Președinta a solicitat, pe lângă dezmințire și scuze publice, și achitarea unui prejudiciu moral în valoare de 50.000 de lei. Instanța însă nu a admis cererea privind despăgubirile morale.

Nici Maia Sandu, nici Anna Mihalachi nu au fost prezente la ședința de judecată.

De la o postare pe Facebook la o decizie judecătorească

Dosarul a fost deschis după o postare publicată în octombrie 2024 pe Facebook, în care se afirma că bunicul președintei ar fi fost implicat în deportări și ar fi profanat biserica din sat. Ulterior, mesajul a fost șters.

În cadrul procesului, instanța a reluat anterior dezbaterile pentru a clarifica anumite aspecte, inclusiv faptul că informațiile ar fi fost preluate de la o terță persoană. Apărarea a invocat că persoana menționată nu poate fi atrasă în proces.

Comentând anterior cazul, Maia Sandu a subliniat că libertatea de exprimare nu exclude responsabilitatea: oricine poate critica politicile sale, însă atunci când sunt vizate familia și reputația personală, există dreptul legal de a solicita clarificări și repararea prejudiciului.

Anna Mihalachi/ Sursa foto: Facebook

Mihalachi a scris pe reţele că bunicul preşedintei a fost turnător în perioada sovietică.

Opoziţia a criticat-o dur pe şefa statului pentru că a acţionat-o în judecată pe Maia Sandu. Iar avocatul Annei Mihalachi, Igor Hlopeţchi, partenerul politic al Victoriei Furtună, preşedinta partidului Moldova Mare, susţinut de Ilan Şor, a solicitat în şedinţă de judecată ca şefa statului să fie supusă controlului psihiatric.

Demersul lui Hlopeţchi a fost respins de instanţă.

1 comentarii

  1. eL vLAD spune:

    shtoarfei moldovence..........muia sanda multa MWUIIIEEE!!!