Tensiunile dintre Rusia și Ucraina cresc, pe măsură ce liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, impune anumite condiții.
Preşedintele Vladimir Putin alimentează tensiunile dintre Rusia și Ucraina. Liderul de la Kremlin nu a precizat cum va reacţiona Rusia dacă cererile sale de garanţii de securitate din partea NATO cu privire la extinderea Alianţei spre est nu vor fi îndeplinite.
”Răspunsul va depinde de propunerile pe care mi le prezintă experţii noştri militari", a declarat Putin duminică la televiziunea de stat.
Acesta a adăugat că Rusia urmăreşte să obţină un rezultat obligatoriu din punct de vedere juridic în aceste negocieri.
În urmă cu o săptămână, Moscova a înmânat reprezentanţilor NATO şi SUA un proiect de acord prin care se cere încetarea expansiunii spre est a NATO, proces pe care l-a calificat ca fiind o ameninţare la adresa securităţii Rusiei.
Rusia doreşte să obţină, de asemenea, o garanţie categorică că NATO nu va accepta Ucraina ca membru, cerere pe care Alianţa Nord-Atlantică a respins-o în trecut.
Tensiunile dintre Rusia și Ucraina. Putin se așteaptă la rezultate rapide
Potrivit Moscovei, discuţiile ar urma să aibă loc iniţial cu oficialii americani în luna ianuarie. Joi, preşedintele Putin a declarat că Rusia se aşteaptă la rezultate rapide.
Informaţii despre presupuse pregătiri ale Rusiei pentru o invazie a Ucrainei provoacă îngrijorare internaţională de mai multe săptămâni. Rusia a negat în mod repetat astfel de acuzaţii.
Uniunea Europeană şi NATO au ameninţat Moscova cu consecinţe grave în cazul unei escaladări militare. Rusia a răspuns cu cererea ca NATO să promită că nu se va extinde spre est.
Biden: Unele dintre propunerile de securitate ale Rusiei sunt inacceptabile
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a spus că unele dintre propunerile de securitate ale Rusiei sunt în mod evident inacceptabile, dar că Washingtonul va răspunde cu idei mai concrete cu privire la formatul oricăror discuţii.
Într-un interviu la emisiunea”Face The Nation” de la CBS, vicepreşedintele Kamala Harris a declarat că Washingtonul a purtat discuţii directe cu Moscova despre această problemă şi a reiterat angajamentul SUA faţă de integritatea teritorială a Ucrainei.