Concertul Coldplay. Prestația lui Babasha, văzută de Vasile Bănescu: Torturarea limbii române

Concertul Coldplay. Prestația lui Babasha, văzută de Vasile Bănescu: Torturarea limbii române Chris Martin. Sursa foto: https://www.emagic.ro/

Reacțiile publicului de la primul concert Coldplay de pe Arena Națională, după ce trupa  a invitat un cântăreț de manele să cânte în cadrul show-ului, au reușit să stârnească în mediul online mii de comentarii atât din partea celor prezenți, cât și a celor care au urmărit filmările de pe rețelele de socializare. O reacție a venit și din partea purtărtorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, care nu a ezitat să-și exprime părerea despre cele întâmplate.

Vasile Bănescu comentează alegerea trupei Coldplay

Vasile Bănescu a făcut o declarație pe Facebook referitoare la momentul controversat care a împărțit societatea: un cântăreț de manele a urcat pe scenă în timpul concertului Coldplay, cântând în timp ce publicul îl huiduia.

„Maneaua (importată, degradată, puternic etnicizată, a cărei originalitate supurează exclusiv din torturarea limbii române și din imaginarul grotesc al textierilor) e invitată uneori, în accese de milă ideologică care ratează mereu realitatea, direct din rafinata bătătură a petrecerilor lăutărești pe scene înalte, chiar „culturale”, unde se pliază adecvat - ca o nucă pe un perete - la conținutul evenimentului parazitat.”, a scris Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române pe Facebook.

Într-o critică detaliată, textul scris de purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române subliniază că manelele sunt introduse în contextul cultural într-o manieră nepotrivită și impusă.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ceva caracteristic societății care se dă în spectacol și al cărei nivel cultural culminează în idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios, cu „dujmanii” nemilos.”, continuă Vasile Bănescu.

Textul a continuat în stilul distinctiv al lui Vasile Bănescu, care a criticat percepția asupra identității naționale și a valorilor culturale:

„Aceeași societate votează dezinvolt, pentru că i se pare cool, strâmbii, pociții și impostorii loviți de delir ultranaționalist și antieuropean, adică riguros antinațional. „Patriotism” zgomotos și bine remunerat.Manelizat”

Vasile Bănescu, BOR

Vasile Bănescu l-a criticat pe câștigătorul Eurovisionului. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Cine este cântărețul român care a urcat pe scenă

Cântărețul de manele huiduit la concertul Coldplay, Babasha, provine din Bacău și a câștigat popularitate pe platformele de streaming audio. Vlad Babașa, pe numele său real, a fost invitat de solistul trupei Coldplay, Chris Martin, să urce pe scenă. El a interpretat o piesă lentă, în timp ce publicul îl fluiera și huiduia.

În urma reacțiilor contradictorii de la concertul Coldplay de miercuri seară, Babasha a transmis pe TikTok că manelele sunt percepute greșit din cauza prejudecăților rasiale. El a explicat că a acceptat invitația Coldplay de a cânta într-un moment special deoarece a considerat-o o oportunitate unică în viață.

„Pentru cine nu ştie, cei de la Coldplay au vrut să facă un moment cu un artist român pentru concertul lor, cel de pe 12 şi 13 iunie. Ei s-au uitat în topuri muzicale şi m-au văzut pe mine.

Ei personal i-au contactat pe impresarii mei. Nu ştiu câţi dintre voi aţi fi refuzat o astfel de oportunitate, pentru că vorbim despre un alt nivel şi, indiferent de toate huiduielile din lume, tot aş fi acceptat. Aşa ceva este o dată în viaţă. Am avut şi o probă de sunet înainte, pentru că aşa este normal, cu Chris Martin personal. Lui i-a plăcut foarte tare de mine”, a declarat Babasha într-un clip postat pe TikTok.

Babasha și-a exprimat dezamăgirea față de reacțiile negative, subliniind că muncește din greu pentru a-și realiza visul și că manelele sunt apreciate în afara României, dar nu și în țară.