Concedieri pentru achitarea datoriilor la Transporturi
- Adam Popescu
- 12 februarie 2009, 18:42
Berceanu vrea ca banii destinaţi plăţii salariilor să fie reorientaţi către achitarea datoriilor.
Personalul CFR SA trebuie redus cu 6.000 de persoane, la 22.000 de angajaţi, iar fondurile destinate iniţial plăţii salariilor acestora să fie redirecţionate către plata datoriilor la furnizorii de electricitate, a declarat ieri ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.
Oficialul a adăugat că înţelegerea din vara anului trecut dintre Ministerul Finanţelor şi cel al Transporturilor, CFR SA şi furnizorii de electricitate, pentru eşalonarea datoriilor, a fost respectată doar o lună de zile. Potrivit lui Berceanu fondul de salarii al CFR SA a crescut în 2008 de la 500 de milioane de lei la 711 milioane lei.
Salarii mai mici sau mai puţini angajaţi
Concedieri sau salarii mai mici, acestea sunt variantele propuse de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, companiilor pe care le are în subordine. „Vom aduce bugetele salariale la nivelul corect, apoi ei (directorii companiilor, n.r.) să stabilească dacă vor să menţină numărul de salariaţi sau nivelul de salariu”, a afirmat Berceanu astăzi într-o conferinţă de presă.
Potrivit şefului de la Trasporturi, anul trecut Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi-a dublat practic cheltuielile cu personalul, de la 18 miliaone de lei la circa 31 de milioane de lei. În tot acest timp numărul angajaţilor a crescut cu circa 35%, ajungând la 566 de persoane. La acestea se adaugă angajaţii regionalelor, în total 6.000 de salariaţi. O parte dintre aceștia, care se ocupau de întreţinerea drumurilor, pot fi disponibilizaţi, întrucât Compania de Drumuri a externalizat aceste servicii.
Angajări masive s-au efectuat anul trecut şi la Metrorex. Dacă la 1 ianuarie 2007, la compania de metrou lucrau circa 4.100 de oameni, la începutul acestui an, numărul lor a ajuns la 4.420. Fondul de salarii al societăţii s-a dublat, la 219 milioane lei.
Datorii de 700 de milioane de euro Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are datorii de 700 de milioane euro, din care 500 milioane euro reprezintă facturi neachitate, iar 200 de milioane de euro sunt facturi pe care beneficiarii nu le-au emis încă, pentru a nu plăti TVA. Berceanu a precizat că la sfârşitul lunii ianuarie Finanţele a virat în contul Transporturilor circa 500 de milioane de lei, iar în ultimele zile a pus la dispoziţia instituţiei încă 50-60 de milioane de lei. „Dacă nu plătim datoriile, avem şi penalităţi şi, în plus, ne pot da în judecată, şi executorii judecătoreşti ne mai pot lua un hotel sau o pepinieră la Sinaia, de 55.000 de metri pătraţi”, a completat Berceanu.