CONCEDIAT dintr-un GIGANT IT pentru atacuri SEXISTE

CONCEDIAT dintr-un GIGANT IT pentru atacuri SEXISTE

Un inginer de la Google a fost concediat după ce a scris pe un blog că prezenţa slabă a femeilor în industria tehnologiei se explică prin „factori biologici”.

Inginerul James Damore, ar fi confirmat el însuşi faptul că a fost concediat, dar compania Google nu a făcut niciun comentariu pe această temă. Totul a pornit de la o notă internă, în care angajatul „alegerile şi capacităţile bărbaţilor şi femeilor sunt divergente, în mare parte din cauze biologice şi (deci) aceste diferenţe pot să explice motivul pentru care nu există o reprezentare egală a femeilor în industria tehnologică (şi în funcţiile) de conducere”, informează AGERPRES.

Ulterior directoarea departamentului de diversitate din cadrul Google, a explicat într-un mesaj transmis angajaţilor că „acesta nu este un punct de vedere pe care eu şi compania să îl susţinem, promovăm sau încurajăm”. Conform statisticilor, 69% din totalul salariaţilor Google sunt bărbaţi, iar procentul urcă până la 80% în domeniul locurilor de muncă tehnice din cadrul companiei.