La câţiva kilometri de Bucureşti, se află comuna care înghite gunoiul produs de sute de mii dintre locuitorii Capitalei. Şi al multor firme, de la cele de construcţii până la hulitul Protan. La fiecare zece minute, între trei şi cinci maşini de salubritate vin să descarce gunoiul în groapa de la Glina. Ce înseamnă asta pentru zonă şi oamenii ei, descoperiţi mai jos.

Glina are în comun cu restul localităţilor ilfovene preţurile exagerat de mari la terenuri şi traficul tare aglomerat. Însă marea problemă este uriaşa groapă de gunoi: la maximum un kilometru de primele locuinţe ale sătenilor din Glina sunt 150 de hectare destinate depozitării deşeurilor.

Oamenii de aici nu beau apă din puţurile proprii de peste doi ani. Cei mai fericiţi sunt, culmea, cei din fundul satului. Deşi sunt mai departe de Bucureşti şi asta ar părea un dezavantaj, fiecare kilometru care îi separă de groapă este un avantaj cert.

"Cumpărăm apă plată ca să gătim. Apa nu mai e bună de băut, o folosim doar la rufe. Ne e frică să ne şi spălăm cu ea", spune Petra Bejan, o localnică din Glina, a cărei casă este la aproape doi kilometri de imensul depozit de gunoi în aer liber. Femeia ne spune că cel mai rău este vara: "Când e cald, nu poţi pune masa afară de miros. Dacă bate şi vântul, e mai rău. Când ard ceva (n.r. în groapă), un nor de cenuşă şi fum vine peste sat".

Pe marginea drumului de centură, între Căţelu şi Glina, mai multe fântâni sunt părăsite printre ierburi şi mărăcini. Nimeni nu mai bea apă de aici. Nici puţurile din curţile oamenilor nu mai au apă potabilă. Unii o folosesc doar pentru spălat. Pentru unii, groapa e comoară

Totuşi, multe dintre familiile din Glina trăiesc din ce mai "ciugulesc" de pe groapă. "Un fier, un cupru, cabluri, ce găsesc şi ei", explică Dumitru Dediu, un alt sătean.

Localnicii nu au voie să intre în zona gropii, dar, spun sătenii, ei se "înţeleg" cu paznicii, care îi lasă să îşi umple căruţele. "Tineretul nostru nu e învăţat să muncească la oraş. Apa din fântâni e murdară [...], dar dacă nu ar fi groapa, tineretul de-aici nu ar avea unde să lucreze. Totuşi, cred că groapa asta ar trebui închisă", spune Dediu. Nu trece mult timp până ce o căruţă verde, trasă de un cal slăbănog şi murdar, se iveşte pe una dintre uliţe şi se îndreaptă, cu grabă, spre locul care pentru câţiva este comoară, dar pentru cei mulţi e coşmar. Resturi de animale, aruncate pe marginea drumului

Pe marginea şoselei de centură, pe o distanţă de câteva sute de metri, mirosul de la groapă este "dublat" de cel de leş. În şanţuri şi printre ierburile de lângă drum, sunt aruncate zeci de resturi de animale mari şi alte grămezi de gunoaie. "Le aruncă ăştia de la abatoare, ca să nu dea bani la Protan. Şi în deal este o crescătorie de câini (n.r. se referea la un centru de ecarisaj). Când le mor din câini, îi aruncă pe marginea drumului", ne explică o săteancă.

Cealaltă Glina

Înalta terasă a Dâmboviţei a fost locuită din cele mai vechi timpuri. La Glina, au fost descoperite vestigiile unei culturi datând din epoca bronzului. Potrivit arheologilor, obiectele găsite aici arată că zona a fost locuită chiar şi în jurul anului 1.700 î.Hr.

"Este o cultură a bronzului timpuriu. A fost descoperită în 1926-1927 de cel mai mare arheolog român, Ion Nestor. Cultura prezintă numeroase asemănări cu una descoperită în Transilvania. De aceea, poartă denumirea de cultura "Glina III - Schneckenberg", spune Monica Chicideanu, conferenţiar doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, specialist în preistoria României. Pentru curioşi, acel "III" înseamnă că descoperirea a fost făcută în cel de-al treilea strat al sit-ului de la Glina.