Robert Rockaway, istoric și profesor emeritus la Universitatea din Tel Aviv, se uită siderat la interlocutorul său: un bărbat sărit bine de 80 de ani, vânjos, la vreo 1,75 înălțime, cu părul rar și sur.

Întâlnirea, relatată de Rockaway, într-un senzațional articol din Tablet Magazine, are loc pe 15 august 1988, la Cafeneaua Picasso din Herzlia Pituah, un cartier șic pe malul mării, la vreo 20 de kilometri de Tel Aviv. Istoricul se documentează pentru viitorul său best-seller având ca subiect evreii și crima organizată din Statele Unite, „But He Was Good to His Mother: The Lives and Crimes of Jewish Gangsters”.

Unul dintre acești gangsteri se află în fața sa. „Prietenii îmi spun Olandezul. Pari OK, așa că poți să-mi spui și tu la fel.” Gangsterul îi cere istoricului să nu-i divulge numele până la moartea sa. Decesul avea să se întâmple după cinci ani, în 1993, iar Rockaway își amintește că gangsterul se numea Goldberg.

Crescut la New York, în Lower East Side, cartierul imigranților, Olandezul se lasă de școală la 13 ani și începe să fure de la drogați și bețivi, pentru a face rost de bani. Puternic și bun bătăuș, lucrează ca mardeiaș recuperator. Alteori, este angajat ca spărgător de grevă sau contrabandist în timpul Prohibiției. Zice că a fost a fost arestat de peste 40 de ori și că a ucis „mai mult de un om”. La începutul anilor 1930, Olandezul se înrolează în celebra bandă de gangsteri evrei a lui Bugsy Siegel (foto) și Meyer Lansky, care își dispută supremația în estul New Yorkului cu bandele de italieni și de irlandezi.

2500 de dolari recompensă pe capul lui Hitler

Olandezul ajunge și la complotul împotriva lui Hitler. După ce fusese abordat de acel evreu respectabil, a „vorbit cu unii dintre băieți despre asta. Îi urau pe naziști și știau ce li se întâmplă evreilor. Își doreau să plece în Germania și să facă treaba.” „Angajatorul” îi promitea asasinului o primă de 2500 de dolari plus bani de cheltuială și sprijin local în Germania. „Acolo sunt destui gata să ne ajute.”

Însă, înainte de încheierea contractului, mamzer (ticălosul – n.r.) de J. Edgar Hoover și agenții săi au intrat pe fir și au început să pună întrebări. Era rău pentru afaceri.” Așa că „băieții” s-au gândit că ar fi mai bine să lase baltă toată treaba.

Olandezul oftează:

„A fost o mare rușine. Mi-aș fi dorit să o fi făcut și să-l fi lichidat pe nemernic. Îți dai seama? Am fi ajuns niște eroi! Ne-ar fi dat medalii!”

Uluirea entuziastă din primele secunde este înlocuită rapid de scepticism. Profesorul cere dovezi. „Dovezi? Ce fel de dovezi?” „Mă gândesc la ceva documente, scrisori… La urma urmei, sunt istoric. Îmi plac documentele.” Olandezul izbucnește în râs. „Cred că glumești. Nu există nici un fel de document.” Apoi, după ce se gândește puțin, adaugă că este posibil ca Hoover (foto), șeful FBI, să fi făcut vreun raport și îl îndeamnă pe Rockaway să caute la Washington.


Alți foști gangsteri evrei cu care istoricul are ocazia să stea de vorbă îi relatează cum i-au ajutat pe evrei și cum au acționat împotriva anti-semiților și a simpatizanților naziști din America acelor timpuri. Rockaway se întreabă dacă nu cumva urmăresc doar să impresioneze, de vreme ce toți se fac că uită cum și-au început activitatea bătându-i și omorându-i pe evreii din vecinătatea lor. Nu cumva toată povestea cu complotul este doar o lăudăroșenie de bătrânețe a Olandezului?

Dosarul FBI 65-53615

După un an, în 1989, cu ocazia unor cercetări în arhiva FBI din Washington, Robert Rockaway dă absolut întâmplător peste un dosar pe a cărui copertă scrie „Adolf Hitler”. Ce treabă avea FBI cu Hitler? Deschizând acest dosar, care avea numărul 65-53615, istoricul descoperă cu surprindere documente despre planurile de asasinare a lui Hitler în 1933. Olandezul nu mințise.

Guvernul american este informat despre intenția de atentat asupra cancelarului de la Berlin dintr-o scrisoare, datată 23 martie 1933, bătută la mașină pe hârtie albă și adresată „Ambasadorului Germaniei, Washington DC”. Ambasadorul îi trimite scrisoarea Secretarului de Stat, Cordell Hull, pe 28 martie, iar acesta o dă mai departe Procurorului General Homer Commings.

Iată conținutul ei:

„Dragă Domnule,

I-am cerut Președintelui Roosevelt să adreseze o plângere publică guvernului dumneavoastră privind ororile comise asupra evreilor din Germania și să ceară o încetare imediată și completă a persecuțiilor.

În cazul în care nu va face o asemenea declarație, vă informez că voi merge în Germania și îl voi asasina pe Hitler.

Al dvs, cu sinceritate,

Daniel Stern”

Diplomația germană cere o anchetă imediată și completă în legătură cu amenințarea. Roosevelt fusese instalat președinte doar de câteva luni și se confrunta cu vârful crizei economice. Situația din Germania, inclusiv venirea la putere a unui oarecare Hitler, era printre ultimele lucruri care îl preocupau. Totuși scrisoarea nu putea fi ignorată. Mii de evrei organizau manifestații la New York, Chicago, Cleveland, Detroit, pichetau consulatele, fabricile și magazinele germane.

Procurorul General Commings îi cere lui Hoover, directorul Diviziei de Investigații din cadrul Departamentului de Justiție (care va deveni FBI în 1935) să-l găsească și să-l oprească pe Daniel Stern.

Misteriosul domn Stern

Ancheta se dovedește însă anevoioasă. Sunt descoperite mai multe piste. Printre ele, un Daniel Stern din Chicago, despre care existau informații că are legături cu crima organizată, și care se mutase la Philadephia, orașul din care fusese expediată scrisoarea către ambasada Germaniei. Agenții din Philadephia găsesc un singur Daniel Stern în cartea de telefon. Dar, la adresa respectivă, portarul le spune că acesta „părăsise apartamentul în urmă cu un an și că noua lui adresă nu este cunoscută”.

Agenții apelează atunci la „sursele” pe care le aveau în bandele mafiote. Max „Boo Boo” Hoff, care domina crima organizată din Philadephia, se oferă să colaboreze. În ciuda unei discuții lungi de câteva ore cu agentul GR Hardy, „Boo Boo” nu își amintește să cunoască vreun Stern. Nici adjuncții lui Hoff nu știu nici un Stern, dar toți se arată impresionați de ideea unui atentat asupra lui Hitler.

Pe de altă parte, consulul german din Philadelphia declară că „după toate probabilitățile, scrisoarea îi aparține vreunui nebun, care îi simpatizează pe evrei”.

Hitler urma să fie otrăvit sau împușcat

În aprilie, Departamentul prinde un alt capăt de fir: o scrisoare datată 21 aprilie, adresată Ambasadei Germaniei și expediată din New York. Conținutul ei este următorul:

„Surprinzând o conversație între mai mulți evrei din New York, am aflat despre planuri care urmăresc asasinarea cancelarului Adolf Hitler și că un tânăr evreu a fost deja selecționat să comită crima. Evreii prezenți erau foarte entuziaști de plan. Vă comunic acestea pentru ca un asemenea act să fie prevenit.

Cu mult respect, C. Portugall.”

Divizia de Investigații primește de la Ambasada Germaniei o scrisoare datată 27 mai, scrisă de un individ ce locuia în Hotelul San Carlos din Phoenix, Arizona. Omul, al cărui nume a fost acoperit în documentele FBI cu tuș negru, scrie că „a auzit doi evrei care vorbeau că Hitler va fi asasinat în perioada mai – septembrie 1933 de un trimis al evreilor din New York”. În scrisoare se spune că Hitler urmează să fie otrăvit sau împușcat și că „un tânăr evreu american fusese deja ales să facă asta.”

Însă, interpelat de agenți, omul se arată foarte reticent să colaboreze și este destul de confuz în detaliile oferite. Agenții notează în raportul lor că bărbatul „este un exilat politic din Mexic și este cetățean al acestei țări. Pare să aibă simpatii puternice pentru Hitler și antipatii față de evrei”.

Agenții cercetează registrul hotelului, din aprilie până în iunie 1933, dar nu găsesc nici un Stern sau ceva asemănător. Totuși, ei fac o listă cu persoanele din registru ale căror nume au sonorități evreiești și o transmit la birourile din Washington.

Tot personalul hotelului este interogat, însă nimeni nu-și amintește despre vreo întâlnire ca aceea relatată în scrisoare sau de alte evenimente neobișnuite.

Și acest fir se pierde în neant.

Pe 19 august 1933, agentul special JM Keith îi trimite lui Hoover un raport-bilanț de etapă cu titlul „Daniel Stern și amenințarea cu asasinarea cancelarului german Hitler”, în care rezumă toate cercetările de până acum și recunoaște eșecul în a-l descoperi pe Stern sau planurile atentatului.

Pe 2 septembrie, agentul special Dwight Brantley, coordonatorul întregii anchete, îi trimite lui Hoover raportul final. El scrie că toate pistele privind amenințarea de asasinat la adresa lui Hitler „au fost parcurse, fără a se fi obținut vreo informație clară. În consecință, acest caz a fost închis la biroul din Washington.” Brantley îl asigură pe Hoover că, dacă ambasada Germaniei primește informații suplimentare, dosarul va fi redeschis.

Norocul Diavolului

La revenirea în Israel, Robert Rockaway îi telefonează Olandezului și îi spune ce a descoperit în arhiva FBI. Cunoaștea pe cineva numit Daniel Stern? Era vreun asasin profesionist? Bătrânul gangster răspunde că auzise niște zvonuri despre un tânăr Stern, dar nu-l întâlnise și nici știa prea multe despre el . „Probabil că băiatul ăsta avea o grămadă de entuziasm, dar puțin creier. Poate era nebun. Era hotărât să-l omoare pe Hitler și cineva s-a gândit că acest Stern poate fi trimis într-o misiune de sacrificiu.”

Împotriva lui Hitler au fost organizate zeci de atentate, atât înainte, cât și după numirea sa în funcția de cancelar, pe 30 ianuarie 1933. A scăpat din toate, uneori miraculos. Norocul Diavolului. Singurul atentat reușit asupra lui Hitler a fost cel realizat de el însuși.

Citește și: