Ruptura dintre clericii conservatori și cei liberali este tot mai adâncă, iar Papa nu face altceva decât să ațâțe tensiunile dintre tabere.

În prima sâmbătă din februarie, cetățenii Romei și-au descoperit orașul înțesat cu afișe ciudate înfățișând un Papă încruntat. Dedesubt scria:

„Ah, Francisc, te-ai amestecat în Congregații, ai îndepărtat preoți, ai decapitat Ordinul de Malta și pe Franciscanii Imaculatei, i-ai ignorat pe cardinali... unde îți este mila?”

Referirea la milă era un sarcasm pe care orice catolic îl înțelege, scrie The Spectator, într-o analiză a situației de la Vatican.

Francisc tocmai a încheiat anul pe care l-a decretat „Anul Milei”, în care bisericilor li s-a cerut să se apropie de păcătoși într-un spirit de iertare totală.

Însă a fost de asemenea anul în care pontiful argentinian și-a continuat politica de a-și zdrobi criticii afișând un dispreț teatral.

Înainte de Anul Milei, i-a îndepărtat („decapitat”) pe liderii Franciscanilor Imaculatei, se pare pentru simpatiile lor tradiționaliste.

În timpul Anului Milei, i-a exclus pe liderii clericali care au cârtit împotriva planurilor sale de a permite catolicilor divorțați și recăsătoriți să primească Sfânta Împărtășanie.

La sfârșitul Anului Milei, securea papală l-a lovit pe Marele Maestru al Cavalerilor de Malta, Matthew Festing, în urma a ceea ce presa a numit „Războiul prezervativelor” și în care Festing a apărat suveranitatea de 800 de ani a Ordinului față de Papă.

Acum, Francisc a preluat controlul asupra Ordinului. Cavalerii de Malta nu mai sunt suverani.

Astfel că sarcasmul legat de „milă” din afișele de pe zidurile Romei este evident. Însă italienii au remarcat și altceva: „A, France... ma n’do sta la tua misericordia?” este un dialect local – Romanesco – în care localnicii îi batjocoreau pe papii corupți sau tirani, înainte de căderea Statelor Papale în 1870, scrie The Spectator.

Deși evenimentul a ținut prima pagină în presa din întreaga lume, este greu de crezut că l-a enervat pe Papă. Jorge Bergoglio are în el ceva de luptător de stradă peronist.

Așa cum colegii săi iezuiți argentinieni știu foarte bine, Francisc nu are nici o problemă să-și facă dușmani câtă vreme este sigur că el conduce jocul.

Afișele exprimă o furie neputincioasă: este greu de crezut că autorii lor sunt clericii superiori.

Nu de ironiile anonime trebuie să-și facă griji Papa, ci de tăcerea publică a cardinalilor și episcopilor, care în primele sale zile de pontificat nu ratau nici o ocazie pentru a-i sprijinul.

Tăcerea lor este acum de rău augur deoarece vine pe fondul suspiciunilor că influenți cardinali complotează împotriva Papei Francisc. Iar motivul nu este sarcasmul partizan ci teama că integritatea și autoritatea Papalității sunt în pericol.

Antonio Socci, un bun cunoscător al vieții de la Vatican, afirmă că, odată loiali Papei, cardinalii sunt acum atât de îngrijorați de schismă încât se pregătesc să-i solicite lui Francisc să plece.

Socci prezice că rebeliunea va fi condusă de circa o duzină de cardinali moderați care lucrează în Curie.

Candidatul lor favorit se pare că este cardinalul Pietro Parolin, un vechi diplomat, care este secretarul de stat al papei, un post care combină sarcinile unui prim ministru cu cele ale unui ministru de Externe.

Parolin este neobișnuit de puternic, deoarece Papa i-a permis să fie. Puterea din alte departamente a fost canalizată spre secretariatul de stat. Parolin este cel care face presiuni pentru o înțelegere cu Beijingul, care, spun criticii, i-ar trăda pe chinezii catolici. Tot Parolin este cel care a făcut presiuni împotriva Ordinului de Malta, după ce comandantul acestora, Festing, îl demisese pe unul dintre prietenii săi, cel responsabil cu distribuirea prezervativelor.

Argumentul de a-l înlocui pe Francisc cu Parolin îl reprezintă abilitățile administrative ale acestuia din urmă: spre deosebire de actualul Papă, el nu are înclinație spre deciziile impulsive, pe care apoi să le anuleze fără a se mai chinui să dea explicații.

Dar chiar dacă un grup de cardinali dorește să-l suie în scaunul papal pe Parolin, care sunt șansele ca ei să reușească? Este adevărat că atunci când Papa Benedict a demisionat a creat un precedent extraordinar: acela că papii pot alege să se retragă.

Însă a arunca peste bord un papă care nu este dispus să plece reprezintă o provocare uriașă, chiar și pentru sforăriile Vaticanului.

Dacă dăm deoparte toate speculațiile, tot rămâne o poveste, scrie revista britanică. Nu este nici un secret că la Roma unii cardinali care au votat pentru Francisc sunt acum îngrijorați că acesta împinge Biserica spre o schismă și că, de aceea, trebuie oprit.

Sunt mult mai mulți decât o duzină și, deși s-ar putea ca deocamdată să nu fie gata de acțiune, ei își doresc cu tărie ca acest pontificat să se termine cât mai repede.

Mizele sunt atât de mari deoarece cauza principală a nemulțumirilor nu este personalitatea Papei, ci înseși principiile de bază ale credinței catolice.

Până la urmă, totul se învârte în jurul chestiunii dreptului de a se împărtăși al persoanelor divorțate și recăsătorite, sau căsătorite cu o persoană divorțată.

Ne-catolicii și chiar foarte mulți catolici cred că este greu de înțeles de ce aceasta este o atât de mare problemă. În două cuvinte, Biserica Catolică este singura care ia literal pasajele din Biblie în care Iisus spune că divorțații recăsătoriții comit adulter. Aceasta nu înseamnă că, de-a lungul secolelor, Biserica nu și-a mai încălcat principiile, totuși învățătura a rămas nechimbată.

Cel puțin până acum. În aprilie trecut, Papa Francisc a emis Amoris Laetitia (Bucuria Iubirii), un document de 200 de pagini ca răspuns la un sinod al episcopilor din toată lumea care a respins orice schimbare în învățătura catolică despre recăsătorie și împărtășanie.

Deși Francisc părea că le dă dreptate episcopilor, într-o notă de subsol a textului, Amoris Laetitia sugera că perechile, după consultarea unui preot, pot decide singure dacă să primească împărtășania.

Câțiva cardinali și episcopi progresiști – mai ales din Germania, unde catolicimul seamănă mult cu protestantismul liberal - bazându-se pe nota de subsol, au declarat că recăsătoriții pot primi împărtășania dacă așa le dictează conștiința.

Și aceasta în ciuda faptului că nenumărați cardinali, episcopi, preoți și avocați de drept canonic au afirmat că așa ceva nu se poate.

Însă, aripa progresistă minoritară îl are de partea ei pe Papa însuși, chiar dacă acesta este destul de diplomatic în respectiva chestiune. Conservatorii se tem că, tocmai din cauza poziționării Papei, în viitor aripa minoritară se va întâri.

Biserica Catolică este amenințată de o schismă asemănătoare celei care sfâșie Biserica Anglicană pe tema căsătoriilor homosexuale.

Pentru mulți de la Roma, pare că Papa rupe învățătura Bisericii sfidând ierarhia acesteia. „Este foarte ciudat. Acum apelează la toată lumea căutând sprijin”, spune un preot de la Vatican.

Ca un președinte american care caută sprijinul senatorilor? „Exact. Doar că nu primește răspunsurile pe care le dorește. În schimb, are parte de o tăcere pe care nici o exortație papală nu a mai primit-o vreodată.”

De ce această tăcere? Răspunsul este că Papa și-a pus cardinalii și episcopii într-o situație imposibilă.

Potrivit The Spectator, două treimi dintre episcopii de dioceze cred că Papa maimuțărește fundamentele doctrinei creștine, sau, mai blând spus, că vederile sale indulgente au creat un haos pastoral.

Iar haosul va dura atâta timp cât Francisc va fi Papă.

De aceea – în ciuda eforturilor de a-l prezenta pe Francisc ca pe un „mare reformist” – cardinalii moderați sunt gata să impună un nou papă, care să pună capăt haosului.

Însă cum s-ar putea realiza asta? Moderații nu sunt dispuși să-și unească forțele cu conservatorii anti-Francisc, care, așa cum o demonstrează afișele de la Roma, rezistă din toate puterile.

La sfârșitul acestei luni, Universitatea Paris – Sud găzduiește o conferință în chestiunea „problemei canonice a depunerii (concedierii) papilor eretici”.

Organizatorii nu sugerează în mod deschis că Francisc ar intra în această categorie, însă mulți ar putea ajunge la această concluzie. Doi dintre profesorii care vor conferenția i-au cerut Papei să pună la punct neînțelegerile „eretice” legate de Armoris Laetitia, ceea ce Francisc a refuzat.

Dar poate fi Francisc forțat să demisioneze de legea canonică? Cardinalii moderați nu ar accepta asta, chiar de ar fi posibil. Rămâne ceea ce Socci numește „presiune morală”, altfel zis forțarea mâinii. Mai mulți cardinali cred că asta i s-a întâmplat și Papei Benedict XVI, deși papa emeritus insistă că decizia de a demisiona a luat-o singur. Benedict, un teolog, a ajuns să urască să fie papă. Francisc, dimpotrivă, iubește atât de mult asta încât nu și-a luat nici o vacanță de când a ieșit în balconul de la San Pietro să salute mulțimea la alegere. Aceasta nu înseamnă că nimeni nu va încerca să-l convingă pe Francisc să demisioneze, însă este greu de spus când.

Ceea ce menține Biserica Catolică în blocaj. Ca să cităm un funcționar de la Vatican: „Liberali sau conservatori, ceea ce majoritatea cardinalilor doresc este să scape de nesfârșitul stress creat de Francisc”.

Complotul va merge înainte; la fel și lobby-ul papei, deși este greu de crezut că acesta va aduce roade, scrie The Spectator. Iar, cu cât mai mult durează blocajul, cu atât mai mânios și mai tranșant va deveni Francisc. Ceea ce pune Vaticanul în cea mai proastă situație posibilă: un complot împotriva Papei, despre care știe toată lumea, dar are puține șanse de succes.

Cuvântul „catholic” înseamnă universal – dar noile tensiuni dintre viziunile liberale și conservatoare asupra dogmelor cresc, iar Papa însuși le ațâță. Mulți preoți nu au nici o intenție să împărtășească cuplurile aflate în căsătorii contrare învățăturii catolice. Așa că aceste cupluri ajung să se întrebe: cine are dreptate: Papa sau preotul lor?

Și revista londoneză conchide: Există toate condițiile pentru o schismă, pentru cine are ochi de văzut.