Complot la CSM. Nume grele s-au aliat împotriva unui procuror celebru. Cum i-au pus „bețe în roate”

Complot la CSM. Nume grele s-au aliat împotriva unui procuror celebru. Cum i-au pus „bețe în roate”

Mai mulți membri importanți din CSM s-au „aliat” împotriva procurorului Adina Florea, întrucât aceștia au reuzat să asigure cvorumul necesar numirii sale la șefia SIIJ.

Pentru a treia oară consecutiv, mai mulți membri ai CSM au înțeles să boicoteze ședința Plenului programată pentru data de 1 iulie 2019. Cei care au înșeles să absenteze de la Plenul CSM, invocând tot felul de pretexte au fost judecătorul Bogdan Mateescu, procurorul Nicolae Solomon, care ocupa și funcția de vicepreședinte al CSM, procurorii Cristian Ban, Florin Deac și Tatiana Toader, dar și Procurorul General interimar al României, Bogdan Licu.

Motivul care a stat la baza „chiulului” membrilor CSM este binecunoscut, declarat și asumat chiar și în ședinta Plenului din 1 iulie 2019 de către judecătorul Mihai Bălan (care a absentat la ultimele două plenuri, dar acum s-a razgândit și a participat), acesta mărturisind franc că această fugă de la atribuțiile ce le revin este provocată de insistenșa președintei CSM Lia Savonea de a pune pe ordinea de zi activități care vizează Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), pe care ei o vor dispărută de pe fața pământului.

„Tupeul acestor membri CSM care inteleg sa isi incalce obligatiile prevazute de functia in care au fost alesi a ajuns pana intr-acolo incat au cerut negocieri si permisiuni pentru includerea pe ordinea de zi a Plenurilor a unor activitati”, scrie Luju.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iată cum a anunțat președinta CSM, Lia Savonea, amânarea, din nou, a ședintei Plenului CSM din 1 iulie 2019:

„Nu putem sa deschidem sedinta Plenului programata pentru astazi, deoarece nici de aceasta data nu s-a intrunit cvorumul prevazut de lege si trebuie sa spun cateva lucruri pentru ca este de acum ingrijorator. Este a treia sedinta fixata la care aproape aceiasi membri nu dau curs. Saptamana trecuta a fost lansata public o scrisoare, astazi pe mailul meu a sosit, cam in aceiasi termeni, o scrisoare din partea acelorasi membri prin care se solicita sa fie scoase de pe ordinea de zi lucrarile care privesc Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie (SIIJ) cu motivarea nevoii de a se dezbate mai intai public raportele GRECO si raportul Comisiei de la Venetia. Cred ca locul in care trebuie sa dezbatem aceste chestiuni este tocmai in sedinta Plenului si aici sa ne prezentam argumentele, si impreuna sa decidem daca acele puncte se amana sau nu. Si nu cred ca este corect pentru colegii judecatori si procurori care se regasesc in punctele de pe ordinea de zi cu diverse probleme, nu este corect pentru INM si pentru eforturile pe care le-am facut pana acum de a asigura o recrutare a magistratilor in raport de nevoile cu care se confrunta judecatoriile si parchetele de pe langa acestea. Este stiut ca 246 de candidati asteapta sa se deruleze ultima proba din concurs, proba interviului, si iata ca sunt 2 saptamani de cand plenul refuza sa se intruneasca in cvorumul prevazut de lege. Este regretabil, eu nu stiu in plus ce as putea sa spun, decat ca cred ca este cazul sa cerem scuze colegilor si institutiilor fata de care noi avem astfel de atitudine. Totodata, si SIIJ se confrunta cu o nevoie cronica de resurse. Era cazul sa fie validat un concurs in care erau validati 3 procurori, acolo isi desfasoara activitatea doar 3 procurori si cred ca in raport de volumul lucrarilor este aproape imposibil obiectiv de a satisface nevoile acestei unitati de parchet”.