Compania de Drumuri a început anul prost. Licitația unui tronson din Autostrada Transilvania, anulată
- Antonia Hendrik
- 13 ianuarie 2023, 15:38
Licitația pentru lotul Poarta Sălajului -Nușfalău, tronsonul de 41 de kilometri de pe Autostrada Transilvania care include și Tunelul Meseș va fi anulată și reluată pe o procedură clasică, a anunțat directorul general al Companiei de Drumuri, Cristian Pistol.
CNAIR: Licitația pentru lotul Poarta Sălajului -Nușfalău (lotul cu Tunelul Meseș) de pe Autostrada Transilvania va fi anulată. Procedura pentru tronsonul de 41 km se reia cu licitație clasică, fără precalificare.
La doi ani de la lansare, licitaţia pentru tronsonul de 41 de kilometri, care include şi Tunelul Meseş, va fi anulată, a anunţat şeful Companiei de Drumuri, Cristian Pistol.
Şoferii români mai au de așteptat
Licitaţia pentru proiectarea şi execuţia celor 41 de kilometri dintre Nuşfalău şi Poarta Sălajului, tronson care include şi tunelul de 3 kilometri de la Meseş, a fost lansată în 2020, nu are nici acum contract semnat din cauza contestaţiilor, iar costul iniţial de aproximativ 4 miliarde de lei nu mai poate fi respectat după creşterea preţurilor la materialele de construcţii.
Lucian Bode anunţa pe social media: „Am lansat licitația pentru proiectarea și execuția a încă 41 de kilometri din Autostrada Transilvania, inclusiv a tunelului Meseș”.
Licitația pentru proiectare și execuție a fost lansată în noiembrie 2020 (în mandatul Lucian Bode) pe o procedură etapizată, cu precalificare, iar valoarea estimată prin indicatorii tehnico- economici a fost de maximum 4,4 miliarde lei, dar la costurile din urmă cu trei ani, costuri care nu pot fi majorate prin Hotărâre de Guvern așa cum s-a procedat la Magistrala de Metrou din Cluj Napoca. Este puțin probabil ca, oricare dintre cei șase constructori calificați să se poată încadra în valoarea maximă de 115 % din contract (cu tot cu suplimentare).
Compania de Drumuri a început anul 2023 fără a avea constructori pe trei loturi ale Autostrăzii Transilvania
Cristian Pistol a făcut o paralelă cu prima licitație pentru secțiunea cu ecoducte A 1 Lugoj-Deva, câștigată inițial de Mapa, dar anulată și atribuită la a doua licitație UMB: „Precum ați văzut, anul trecut am avut o procedură similară, Lugoj-Deva, lotul 2, o procedură pe care am anulat-o, am relansat-o și într-un timp record și am semnat contractul cu un antreprenor serios, UMB. Aceeași procedură o vom aplica și acum pentru ceea ce înseamnă Tunelul Meseș ”
Mai mult, Compania de Drumuri a început anul 2023 fără a avea constructori pe trei loturi ale Autostrăzii Transilvania, între Cluj-Napoca și Oradea, dar cu perspectiva finalizării lucrărilor pe lotul Chețani – Câmpia Turzii (secțiunea Târgu Mureș – Cluj-Napoca) la finalul anului într-un scenariu ultra-optimist și doar cu o mobilizare excepțională a constructorului Strabag, informează RADOR.