Petru Cercel  a fost fiul legitim al domnitorului Țării Românești, Pătrașcu cel Bun (a domnit între 1554-1557) și al Doamnei Voica. S-a născut în 1545, an care a fot stabilit pe baza faptului că, în 1555, apare ca ostatec oficial la Constantinopol, documentele susținând că avea 10 ani în momentul în care a ajuns la curtea Sultanului Suleyman Magnificul.

 

 

După moartea tatălui său, pentru că era prea tânăr să preia tronul, a fost ținut de turci într-un fel de arest la domiciliu, atât pe Insula Rodos cât și la Alep în Siria, unde se pare că a reușit să ia legătură cu Doamna Chiajna.

Având un caracter descurcăreț, apt pentru a învăța limbi străine, acolo învățase turca, greaca, italiana, Petru a reușit să fugă prin 1572-1573 și să ajungă în Ardeal, apoi să peregrineze la Praga, unde apare în jurul anului 1575, apoi în Polonia, în Austria și în spațiul italian. În Polonia ajunge în apropierea regelui Poloniei, Henric de Valois, fiul Caterinei de Medici, care după decesul lui Carol IX, fratele său, pleacă în Franța.

Petru Cercel se apropie de Maximilian de Habsburg, sperând că acesta  va prelua tronul Poloniei, dar familia Bathory câștigă partida (Maximilian moare, iar fratele său, Rudolf al II-lea preia tronul Austriei, deci iese din cursa pentru tronul Poloniei), iar Petru peregrinează în Franța, unde ajunge în 1579, ajungând să fie recomandat de regele Franței Sultanului și Papei, pentru ca să aibă șansa de a prelua tronul, fapt care se produce la 1583, în 29 august. Domnește până la 16 aprilie 1585.

Petru Cercel, un as al muncii informative

Petru Cercel ajunge să cunoască 12 limbi străine și după un deceniu de exil, era deja prieten cu mulți negustori, creditori, dar și cu boierii români fideli tatălui său care au încercat până la 1583 să îl ajute să preia tronul.

Peregrinările sale, ușurința cu care învăța limbi străine, avea relații cu femei, de la Constantinopol până în marile capitale europene l-au făcut să fie un as al muncii informative.

Este clar că în cei 10 ani de peregrinare, a obținut ușor împrumutul de 1,5 milioane de galbeni, necesari cumpărării tronului, la care se adăuga o datorie de circa 150 000 galbeni lăsată de Mihnea Turcitul.

Om chibzuit, dorind să reformeze societatea, înconjurat de oameni de valoare precum Franco Sivori, secretarul său, Petru Cercel, numit astfel, pentru că purta un cercel de aur cu o perlă, dăruit de Henric III, regele Franței, a înțeles în ce lume se mișcă.

A reușit să ofere banii pentru cumpărarea haraciului și a scăpat de necesitatea de a plăti datoriile lui Mihnea Turcitul.

Bazându-se ca și fratele lui vitreg Mihai Viteazul pe Oltenia, se pare că Petru Cercel și-a asigurat un culoar de trecere prin Oltenia, de la Craiova, spre Vâlcea și Sibiu ca în caz de nevoie să scape de inamici.

Unde și-a ascuns averea

Petru Cercel mutase capitala de la București, la Târgoviște, în locul istoric de mai devreme, dar după el, s-a revenit la guvernarea țării din București.

Pe drumul vechi dintre Craiova și Sibiu, drumul trecea prin localitățile actuale Pielești (satele Câmpeni și Lânga, undeva în spatele Aeroportului Craioa), Baldovinești (satele Gubandru, Pietriș), Oboga, Căluiu (aici din 1516 era o mânăstire care mai târziu după domnia lui Petru Cercel a fost reparată de frații Buzești stăpâni ai moșiei), Știrbei (Iancu-Jianu), pornind spre Dobriceni, Făurești, Horezum Râmnicu Vâlcea, Râureni, Câineni, Sibiu.

Undeva în jurul Mânăstirii Căluiu, legendele locale spun că în 1585 și-ar fi ascuns o parte din avere iar altă parte a luat-o cu el. Ar fi fost vorba de mai multe care cu saci cu galbeni.

Pe drum însă, suita sa l-a jefuit iar Petru Cercel a ajuns să fie arestat la Mediaș. Evident, cei care l-au însoțit nu știau de partea de bani rămasă undeva pe drumul dintre Craiova și Sibiu, în Oltenia.

Se pare că jaful a fost precedat de încercarea sa de a îngropa sacii cu galbeni avuți asupra lui, fapt aminit de Franco Sivori și menționat din punct de vedere istoric (Călători străini în Țările Române, Vol. 3, Editura Academiei, București, 1971, p. 45-49). Cei care l-au jefuit au fost mercenarii sârbi pe care îi avea cu el în Ardeal.

A scăpat din temniță fiindcă avea relațiile cu nobilii occidentali. Bazându-se pe averea rămasă, în următorii cinci ani, a peregrinat în Occident și a plecat la Constantinopol unde prin intrigile lui Mihnea Turcitul a fost arestat la Edicule, după care s-a decis să fie dus în Rodos.

Pe drum, fiind orbit și cu nasul tăiat, prizonierul a fost aruncat în apa mării, fie ca să se înece fie fusese ucis înainte și trupul mort aruncat.

Evident, se încercase cumva să se afle secretul averii sale, numai că, se pare că l-a luat cu el în mormânt.

Secretul comorii nu a fost aflat

Frații Buzești îi vor picta portretul în Biserica Mânăstirii Căluiu, alături de al lui Mihai Viteazul și al lui Nicolae Pătrașcu, semn că familia lui Radu Buzea, tatăl Buzeștilor a fost în grațiile lui Petru Cercel ca domnitor.

Se pare că nici Mihai Viteazul nici alți domnitori nu au reușit să afle secretul comorii pentru că și Mihai a avut mari probleme cu banii, când a cumpărat tronul, apoi când a pregătit marile campanii fiind constrâns de boieri, chiar și de Buzești să îi lege pe țărani de glie, ca o condiție a susținerii campaniilor din Ardeal și Moldova.