Comoara din lanul cu porumb. Un bărbat a dat peste un adevărat tezaur
- Antonia Hendrik
- 12 iulie 2023, 18:14
Un bărbat, în timp ce săpa în lanul cu porumb, a descoperit o comoară impresionantă care valorează milioane de dolari. Omul a rămas uimit când a văzut peste ce avere a dat.
Bărbatul care a descoperit comoara în lanul cu porumb, a cărui identitate și locul exact nu au fost făcute publice, a declarat: „Este cea mai mare nebunie: toate sunt monede de 1 dolar, de 20 de dolari, de 10 dolari, din aur”, în timp ce îndreaptă camera către artefactele scoase din pământ.
„Marele tezaur din Kentucky” include sute de monede din aur datând din perioada 1840 și 1863, dar și mai multe monede din argint. Potrivit Numismatic Guaranty Co. (NGC), care a certificat autenticitatea monedelor, și GovMint, care le-a scos la vânzare, 95% din tezaur este compus din dolari din aur, între care și 20 de monede Liberty de 10 dolari și opt monede Liberty de 20 de dolari, extrem de rare și de valoroase.
Cât valorează comoara din lanul cu porumb
Doar una dintre aceste monede se poate vinde la licitație cu o sumă formată din şase cifre. Great Kentucky Hoard are 18 monede care se pot vinde fără probleme cu o sumă atât de mare.
Potrivit siteului Numismatic Guaranty Co., moneda Liberty de 20 de dolari, care a circulat între 1850 și 1907, a fost bătută de Trezorerie, după ce s-a descoperit aur în California. Monedele Liberty de 20 de dolari din acest tezaur sunt și mai rare, deoarece nu includ „In God We Trust”, formulă care a fost adăugat din 1866, după sfârșitul Războiului Civil.
Pe lângă valoarea lor în sine, monedele au o importanță istorică deosebită, iar specialiștii sunt nerăbdători să-i descopere misterul. În timpul Războiului Civil, Kentucky a fost la granița statelor Uniunii (Nord) și a statelor Confederate (Sud). În 1861, statul și-a declarat neutralitatea în război, dar a fost în mare parte sub controlul Uniunii în 1862. Experţii spun că aceste monede ar putea fi un „rezultat” al conflictului care se desfășura în Kentucky la acea vreme.
Descoperirile de pe un teren privat nu trebuie raportate unui arheolog
Se spune că mulți locuitori bogați din Kentuck au îngropat sume uriașe de bani pentru ca averile să nu le fie furate de către Confederație. James Langstaff ar fi lăsat o scrisoare în care spunea că a îngropat 20.000 de dolari în monede pe proprietatea sa din Paducah, William Pettit a îngropat monede de aur lângă Lexington, iar soldații confederați aflați în carantină pentru rujeolă au pus mâna pe aceste note și și-au însușit averile. Monedele pot fi cumpărare prin GovMint.
„Monedele descoperite în pământ sunt remarcabil de bine conservate, au luciu și o stare rar întâlnită la monedele de acest fel”, a declarat Andy Salzberg, vicepreședinte executiv al Certified Collectibles Group, din care face parte NGC.
Cele mai multe artefacte istorice găsite pe terenuri private ajung să fie vândute fără consultare arheologică. Experții spun că este o pierdere de informații deosebit de frustrantă, deoarece tezaurele au o cantitate incredibilă de informații despre persoana care le-a colectat, oferind arheologilor o perspectivă despre trecut, scrie livescience.com.