Caz unic în Poliția Română. Comisarul Tudorel a închis polițiștii în biserici ca să păzească icoanele
- Petrisor Cana
- 26 ianuarie 2017, 00:00
Lăcașele de cult ortodox din municipiul Constanța au fost, pentru o noapte, cele mai sigure locuri din oraș. La inițiativa șefului poliției, în fiecare dintre ele au fost încuiați, peste noapte, câte un agent. Scopul mobilizării nu a fost atins: hoții căutați nu au fost prinși
De o experiență de neuitat au avut parte circa 50 de polițiști din Constanța, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 2017. La ordinul șefului, comandantul Poliției Municipiului Constanța, comi sarul șef Tudorel Dogaru, agenții de la Ordine Publică și de la Investigații Criminale au ocupat toate bisericile din oraș. Fiecare polițist a primit cheia unui lăcaș de cult și au fost nevoiți să execute serviciul de noapte printre icoanele sfinților.
Tactica șefului Dogaru
Măsura unică în analele Poli ției Române a fost dispusă de comisarul șef Tudorel Dogaru (foto) după ce hoții au spart două biserici. Acesta a întocmit un plan de acțiune „pentru prevenirea furturilor din biserici”, așa cum ne-a dezvăluit Cosmin Andreica, liderul sindicatului polițiștilor „Europol”. Numai că planul prevedea planificarea a câte un polițist pentru fiecare biserică. Or, așa cum a ieșit la iveală după uciderea, în urmă cu o lună, a șefului de post de la Vișeul de Jos, județul Maramureș, legea prevede că agenții trebuie să fie planificați cel puțin câte doi.
Cosmin Andreica ne-a relatat că a aflat de inițiativa șefului Poliției Constanța de la agenții care trebuia să intre de serviciu la Secția 2 Poliție. „Am aflat că îi planificase, câte unul, la fiecare biserică. La intervenția noastră, șeful Secției 2 a dispus însoțirea agenților de câte un jandarm. Însă la toate celelalte secții, despre care nu știam, a rămas așa, câte unu polițist la fiecare lăcaș de cult”, a explicat Andreica pentru „Evenimentul zilei”.
Cu acordul Episcopiei
Am aflat, totodată, că, înainte de a fi trimiși „la post”, în biserici, șefii Poliției Constanța au luat legătura cu Arhiepiscopia Tomisului. Cu acceptul înalților prelați de acolo, un ofițer a preluat cheile de la toate bisericile din oraș și le-a împărțit la cele cinci secții de poliție. Agenții repartizați pentru „misiunea dumnezeiască” au luat cheile și, de marți, la ora 22.00, până miercuri, la ora 7.00, s-au încuiat în interior. „Vorbim de aproximativ 50 de lăcașe de cult în care a fost închis, la propriu, câte un polițist. Doar el și Dumnezeu, într-o comuniune ce a durat 9 ore, timp în care a avut ocazia unică de a fi în dialog cu divinitatea”, au comentat, ironic, sindicaliștii de la Europol.
Lăcașele de cult nu sunt obligate să își angajeze paznici
Bisericile sunt ținte ușoare pentru hoți deoarece sunt singurele instituții care nu sunt obligate să respecte Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor – republicată, în sensul că nu își asigură bunurile cu planuri și agenți de pază.
IPJ Constanța spune că polițiștii patrulau și pe afară
IPJ Constanța a transmis că, în noaptea de 23 ianuarie a.c., Poliția Municipiului Constanța a desfășurat activități specifice pentru prevenirea și combaterea furturilor, sens în care au fost angrenate efective cu atribuții în domeniu. Dispozitivele au fost constituite în așa fel încât au existat polițiști atât în interiorul clădirilor vizate, cât și în exteriorul acestora, pentru a exista posibilitatea unei reacții promte, proporționale și eficiente, în situația în care ar fi fost depistate persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt. Astfel de activități sunt organizate periodic, având ca principal criteriu situația operativă, fără a avea drept scop paza anumitor obiective.
Sindicaliștii au sesizat corpul de control al ministrului
Miercuri dimineață, polițiștii au ieșit din lăcașele de cult, fie obosiți, fie albi ca varul, speriați. Unii le-au povestit colegilor cum stăteau cu frica în sân, pe întuneric, când se auzea câte un zgomot de afară, iar de jur împrejur erau doar cruci și icoane. Alții, care au mai ațipit, se trezeau speriați în bezna din interiorul lăcașului de cult. Cert este că „misiunea” ordonată de șeful Dogaru a eșuat, deoarece niciun hoț nu și-a făcut apariția în noaptea aceea în bisericile din Constanța. Cheile lăcașelor de cult au fost predate, apoi, la secțiile de poliție de unde au fost înapoiate Arhiepiscopiei. Sindicaliștii subliniază că, trecând peste partea hilară a modului în care acest „meneger” a înțeles să coordoneze personalul, „ne aflăm în fața unei situații în care viața a peste 30 de polițiști a fost pusă în pericol”. „Se putea repeta tragedia de la Vișeul de Jos”, susține Cosmin Andreica. Sindicatul Europol transmite că a sesizat conducerea IGPR și Corpului de Control al Ministrului.