Genralul Nikolai Antoșkin, cel care a condus operațiunile care au pus capăt infernului de la Cernobîl, a murit de coronavirus.
Comandantul lichidatorilor de la Cernobîl, generalul Nikolai Antoșkin, a încetat din viață lovit de COVID-19, duminică, la 78 de ani.
A supraviețuit radiațiilor, în calitate de comandant al operațiunii de stingere a incendiului nuclear de la centrala atomică din Cernobîl. Însă nu a scăpat de coronavirus.
Generalul Nikolai T. Antoșkin a condus o operațiune periculoasă de stingere a incendiilor. În el și alți piloți s-au confruntat cu expunerea la radiații pentru a controla dezastrul nuclear de la Cernobîl.
„Nikolai Timofeevici și-a riscat viața, salvând viețile altora”
A murit în urma unei „maladii dificile”, potrivit unui comunicat al președintelui parlamentului rus, Viaceslav Volodin.
„Nikolai Timofeevici a slujit patria în mod altruist. Și-a riscat viața, salvând viețile altora, eliminând consecințele accidentului de la Cernobîl”, a spus Volodin, scrie The New York Times.
Generalul Nikolai Antoșkin era deputat al partidului de guvernământ, Rusia Unită, din 2014.
Eroii iradiați
Comandantul lichidatorilor de la Cernobîl, ucis de COVID-19. Generalul Antoshkin a condus așa-numiții lichidatori, echipele adunate în grabă, muncitori militari și civili, trimise la locul dezastrului de la Cernobîl.
Înfruntând riscuri enorme, au devenit eroi și sunt acum venerați pe scară largă în Rusia.
Zbor deasupra unui cuib de uraniu
Reactorul nrumărul 4 al centralei Cernobîl, la nord de Kiev, în Ucraina, a explodat la 26 aprilie 1986.
Deflagrația teribilă a aruncat nori de radiații în atmosferă. Situația s-a agravat în urma unui incendiu în nucleul deschis al reactorului, răspândind fum radioactiv.
Sarcina de stingere a incendiilor și curățare a început în secret. Dar secretomania s-a dovedit inutilă.
Inițial, echipele de stingere a incendiului au fost trimise direct în iadul radioactiv.
Ulterior, tactica s-a schimbat în combaterea flăcărilor din aer, cu elicoptere.
Generalul Antoshkin, care la acea vreme servea într-o unitate sovietică a Forțelor Aeriene din Kiev, a devenit pilotul comandant al acestei operațiuni.
Deși nu era clar cum puteau evita piloții radiațiile, survolând reactorul.
Elicopterele, sicrie radioactive
Timp de aproximativ două săptămâni, elicopterele au zburat deasupra miezului deschis al reactorului. Au aruncat 5.000 de tone de nisip, argilă, plumb și bor pentru a stinge focul și a reduce radiațiile.
Zborurile au expus piloții la fumul contaminat și la radiațiile emise din reactor.
De asemenea, piloții au fotografiat situl din aer și au măsurat radiațiile. Un elicopter s-a prăbușit după ce a lovit o macaraua deasupra reactorului. În cele din urmă, au reușit să stingă focul.
Comandantul lichidatorilor de la Cernobîl, ucis de COVID-19
În plus față de comanda operațiunii, generalul Antoșkin însuși a efectuat ieșiri și a fost expus la radiații.
Expunerea la radiații a implicat riscuri mortale pentru unii. Consecințele catastrofei de la Cernobîl au fost resimțite mulți ani de-a rândul.
După operațiunile de stingere a incendiilor și de izolare, elicopterele au fost atât de radioactive încât au fost abandonate la fața locului. Unele au fost îngropate.
După ce elicopterele au fost abandonate în diferite zone, iarba de sub fuselaje a devenit galbenă, potrivit martorilor.
COVID-19 pe medalii
A fost o experiență de coșmar pentru piloți. Un total de 28 de lichidatori, inclusiv membri ai echipei de stingere a incendiilor, au murit din cauza radiațiilor. Chiar în zilele și, ulterior, săptămânile după expunere.
Bilanțul pe termen lung în rândul piloților, din cauza cancerului sau a altor boli, este incert. Ca și al tuturor victimelor de la Cernobîl. Un pilot de elicopter, Anatoli Grișcenko, a murit de leucemie în 1990, după ce a atribuit-o radiațiilor.
Dar generalul Antoșkin a reușit să supraviețuiască. În ciuda expunerii la radiații , el avut o carieră de trei decenii în Forțele Aeriene Ruse. Apoi a intrat în parlament, cu partidul Rusia Unită.
Înainte de a contracta maladia COVID-19, la sfârșitul anului trecut.
Informațiile despre supraviețuitori, colegi ai lui, nu au fost disponibile.
Comandantul lichidatorilor de la Cernobîl, ucis de COVID-19. Nikolai Timofeevici Antoșkin s-a născut la 19 decembrie 1942, într-un sat din regiunea de sud din Ural. La 19 ani s-a înrolat în armată și a ales apoi școala de pilotaj.
A luat parte la mai multe acțiuni militare, între care invazia Cehoslovaciei de către trupele sovietice, în 1968.
Apoi în conflictul frontalier cu China, în 1969, și în războiul din Afganistan, în 1979.
Pentru acțiunile curajoase de la Cernobîl, a fost răsplătit cu numeroase distincții, inclusiv cu titlul de Erou al URSS.
Foto: duma.gov.ru