Colonelul (r.) SRI Tudor Păcuraru explică neînțelegerile cu AUR: „Am sperat că e doar o glumă proastă”. Exclusiv

Colonelul (r.) SRI Tudor Păcuraru explică neînțelegerile cu AUR: „Am sperat că e doar o glumă proastă”. ExclusivTudor Păcuraru. Sursa foto: Arhiva EVZ

Colonelul (r.) SRI Tudor Păcuraru, filozof și jurnalist, explică pentru Evenimentul Zilei o situație destul de încurcată. El a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu o postare a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), sucursala de la Vâlcea, în care admiratorii partidului erau chemați la o manifestație în schimbul unui sendviș și a sumei de 100 de lei. 

Apoi, reprezentanții partidului de la Vâlcea au răspuns în spațiul mediatic și au menționat că Tudor Păcuraru că răspândește mesaje false. Iar în cadrul unui interviu pentru Evenimentul Zilei, colonelul (r.) SRI vine cu mai multe detalii. 

Tudor Păcuraru, AUR și cei 100 de lei

Eu, cu câteva zile înainte de 1 Decembrie, am primit un link către o postare care reprezenta, în aparență, un document emis de către filiala Vâlcea a partidului AUR. Documentul cuprindea greșeli gramaticale, se specifica că cine va participa la manifestația de la Alba Iulia va primi un sendviș și suma de 100 de lei”, prezintă el datele problemei.  

Și spune că i s-a părut o mișcare de un „politicianism infamant”. În opinia sa, „AUR ia naștere din greșelile clasei politice și se apucă și le repetă? Singura diferență este că partidele mai vechi plătesc 300 de lei pentru asemenea servicii, iar AUR numai 100”.

Lui Tudor Păcuraru i s-a părut trist ce a aflat, așa că a repostat și a specificat că speră că nu este adevărat, că speră că este „un banc prost, o glumă proastă”. 

AUR Vâlcea răspunde

Mă trezesc apoi atacat de filial la AUR de la Vâlcea că difuzez materiale false, dar eu am putut verifica că materialul respectiv era postat cu cinci zile înainte ca eu să-mi exprim scepticismul”, a explicat apoi colonelul (r.) SRI. 

Își exprimă apoi părea de rău și spune că „ei n-au înțeles că eu sunt, de fapt, în favoarea lor. Sau nu mai e voie să avem nici poziții favorabile? Cred că asta-i problema, că nu s-a înțeles sensul comentariului meu”. 

George Simion și Călin Georgescu

Între timp, a survenit a doua problemă, punctează Tudor Păcuraru. În urma unui podcast de la EVZ cu Dan Andronic, el a spus că toți cei de la AUR „se agață” acum de Călin Georgescu, „chiar dacă are dânsul niște exprimări mai strani”. 

Dar adevărul curat este că e intelectual superior la 90% din clasa politică actuală. Iar în momentul în care am spus asta la microfon, mă gândeam la incidentul cu domnul Simion, la faptul că el n-a înțeles că, de fapt, eu îi țin partea”, a mai declarat colonelul (r.) SRI.

El subliniază că „încerc să fiu cinstit și să spun adevărul așa cum îl văd eu”. În viziunea sa, aceasta este „credința de bază a oricărui jurnalist, să spună adevărul așa cum îl vede el”. „Dar, în final, am ajuns să nu îi țin partea nici domnului Simion, nici domnului Georgescu. Încerc să înțeleg ce se întâmplă”, a afirmat Tudor Păcuraru. 

Dar întreaga conjunctură îl amuză acum. „Nu sunt de partea unuia sau altuia, ci mă uit cu tristețe la această furtună care bate România din interior. Ca și cum valurile din exterior nu ar mai fi de ajuns. Eu rămân egal cu mine”, a mai specificat el.

Un suveranism autohton 

Apoi, colonelul (r.) SRI a explicat faptul că suveranismul din spațiul autohton este un „fenomen românesc”, că „nu a fost adus în valize de Moscova”. 

El s-a născut, în primul rând, din greșelile clasei politicii românești. În subordinea domnului Iohannis, s-au abandonat multe dintre idealurile naționale, inclusiv centenarul României, centenarul Marii Uniri”, este de părere Tudor Păcuraru. 

În opinia sa, „este evident că asta a determinat un comportament reactiv, adică o reacție a electoratului de care acum clasa politică se miră”.

1 comentarii

  1. masonetgv spune:

    Colonelul (r.) SRI Tudor Păcuraru, filozof și jurnalist. Pai nu este si securist?