CODUL MUNCII, modificat azi prin ordonanță de urgență. Aflaţi cele mai importante MODIFICĂRI intrate în vigoare

CODUL MUNCII, modificat azi prin ordonanță de urgență. Aflaţi cele mai importante MODIFICĂRI intrate în vigoare

Ordonanța de urgență nr. 53/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii a intrat în vigoare azi, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 644.

În esență, cele mai importante dintre noutăți din Codul Muncii fac referire la munca nedeclarată și vor influența semnificativ activitatea angajatorilor. Comparativ cu forma inițială a documentului, propusă de Ministerul Muncii, a fost majorat și cuantumul amenzilor pentru munca nedeclarată, fiind eliminată, totodată, limita de cinci persoane de la care era sancționată până acum această faptă, informează avocatnet.ro.

Practic, noile prevederi vor influența destul de mult activitatea angajatorilor, fiind de remarcat faptul că acestea au fost incluse inițial într-un proiect de lege, însă ulterior au fost mutate într-un document al cărui traseu legislativ a fost mult mai ușor și rapid. 

De remarcat este că, față de varianta propusă de Ministerul Muncii, amenzile pentru munca nedeclarată vor avea un cuantum maxim, fără să mai fie prevăzut un interval, și vor fi aplicate pentru fiecare persoană depistată fără contract individual de muncă, și nu doar în cazurile în care sunt identificate cel puțin cinci persoane în această situație, așa cum era stabilit anterior. 

Ne puteți urmări și pe Google News

1. Actele adiționale vor trebui încheiate înainte să producă efecte

Poate cea mai semnificativă schimbare ce a apărut în activitatea angajatorilor este scurtarea termenului în care se pot încheia actele adiționale pentru modificările contractuale (de exemplu, când se majorează salariul sau când se schimbă criteriile de evaluare a activității profesionale). Mai precis, actele adiționale vor trebui încheiate înainte să producă efecte, nu în termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificărilor. 

2. Munca salariaților cu normă parțială în afara programului, amendată

Dacă un salariat angajat cu normă parțială se va duce la serviciu în afara programului de lucru stabilit contractual, acesta va presta, conform legii, muncă nedeclarată. Până azi, această activitate nu era identificată prin Codul muncii ca muncă nedeclarată, ci exista doar o interdicție de a presta ore suplimentare de către salariații cu normă parțială. Astfel, această formă de muncă nedeclarată va putea fi sancționată cu amenzi de 10.000 de lei pentru fiecare persoană identificată. În forma inițială, proiectul lansat de Ministerul Muncii prevedea amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.

3. Munca salariaților în timpul suspendării contractului de muncă, amendată

O altă formă de muncă nedeclarată este considerată, în mod oficial, primirea la muncă a salariaților aflați în perioada de suspendare a contractului individual de muncă. Această modificare este, practic, doar o recunoaștere în legislație a jurisprudenței curții supreme a României. Concret, pentru munca în timpul suspendării contractului, angajatorii vor risca amenzi de 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată (în loc de amenzi între 10.000 și 20.000 de lei, așa cum era prevăzut inițial). 

4. Primirea la lucru fără contract și fără raportarea în Revisal, muncă nedeclarată

În afară de munca în perioada de suspendare a contractului individual și în afara programului stabilit pentru salariații cu normă parțială, actul normativ apărut azi identifică încă două fapte ce constituie muncă nedeclarată. Mai exact, primirea la lucru fără încheierea contractului individual de muncă înainte de începerea activității și primirea la lucru fără înregistrarea în Revisal a raportului de muncă înainte de începerea activității. Ambele fapte vor fi sancționate cu amenzi de 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată (lucru care, de altfel, deja se întâmplă: prima faptă e acoperită acum de Codul muncii, iar a doua - de hotărârea de Guvern privind Revisal). Și aici, a fost eliminat cuantumul minim al amenzilor, de 10.000 de lei, fiind păstrată o singură valoarea, cea maximă (20.000 de lei). 

5. Indulgență pentru angajatorii ce plătesc repede amenzile pentru munca nedeclarată

Pentru cele patru fapte ce vor constitui muncă nedeclarată, angajatorii vor putea plăti doar jumătate din minimul amenzilor, însă numai dacă le achită în maximum 48 de ore de la încheierea/comunicarea procesului-verbal de contravenție. Așadar, vorbim de primirea la lucru fără încheierea contractului individual de muncă înainte de începerea activității, primirea la lucru fără înregistrarea în Revisal a raportului de muncă înainte de începerea activității, primirea la lucru a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat și primirea la lucru a unui salariat cu normă parțială în afara programului stabilit contractual.

6. Evidența orelor de lucru se va face mult mai strict

Evidența activității zilnice a salariaților va trebui să fie mai detaliată decât era până acum. Concret, dacă anterior se prevedea doar că angajatorii erau obligați să țină evidența orelor de lucru, de-acum aceștia vor fi obligați să înregistreze atât ora de începere a programului de lucru, cât și ora de terminare.