Clotilde Armand somată de PNL să înceteze cu dezinformările. Ce acuzații îi mai aduc liberalii

Clotilde Armand somată de PNL să înceteze cu dezinformările. Ce acuzații îi mai aduc liberaliiClotilde Armand pierde lupta la BEC. Sursa Foto: Arhiva EVZ

PNL o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, de dezinformare, după ședința Consiliului Local din 3 august.

Organizația PNL Sector 1, condusă de Sebastian Burduja afirmă că susțin orice demers în justiție, în interesul cetățenilor, pentru stoparea risipei banului public, cu condiția să fie făcute „ca la carte”. Altfel, declară aceștia, prin intermediul unui comunicat de presă, după ani de zile de procese, se poate întâmpla ca și în alte cazuri ca dosarele să fie pierdut. Iar cetățenii sectorului să fie obligați să plătească prejudicii de ordinul zecilor sau sutelor de milioane de euro.

„Dincolo de atacurile publice permanente, «partenerii» noștri de guvernare locală, prin doamna Armand, ignoră în totalitate solicitările legitime ale grupului PNL. Noi am solicitat de săptămâni bune, după apariția raportului Ministerului Finanțelor, realizarea unui proiect de HCL distinct pentru aceasta speță, nu ca un articol introdus la grămadă cu alte peste 20 de procese deja în derulare, așa cum au încercat ieri (3 august n. red.)”, se arată în comunicat.

PNL Sector 1 o acuză pe Clotilde Armand de minciună pe motiv că se grăbește cu recuperarea prejudiciului constatat de Ministerul Finanțelor Publice în cazul Romprest. Acesta a fost stabilit la 180 de zile, astfel că timp ar fi suficient, susțin liberalii.

Sebastian Burduja o acuză pe Clotilde Armand de minciună

Ei solicită ca primarul să elaboreze un proiect de hotărâre de Consiliu Local, cu toate avizele pentru recuperarea prejudiciu.

„O altă minciună este că ar fi solicitat împuternicirea Consiliului Local pentru procesele cu Romprest. Am aflat din proiectul de HCL că sunt peste 20 de acțiuni în instanță inițiate de primar în nume propriu, de luni de zile.

Ori nu a avut nevoie de împuternicire la acel moment, deci nu are nici acum (practica instanțelor nu este unitară), ori a avut de la început nevoie de împuternicire și a cerut-o abia după multe luni de zile. Iar asta se numește incompetență, iar avocatul selectat de doamna Armand și plătit regește din bani publici ar trebui să plece acasă.

Dar tocmai ieri primarul a refuzat să valideze un proiect de HCL prin care era constituită o comisie de evaluare a acestei doamne avocat Trandafir, în mod complet abuziv. Solicităm public primarului să explice public de ce cere abia acum împuterniciri pentru zeci de procese inițiate fără măcar să informeze Consiliul Local, care sunt rezultatele avocatei Trandafir și ce măsuri a dispus având în vedere greșelile flagrante constatate, pe care vrea să le `ratifice` ex-post cu mâna consilierilor locali”, a declarat Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1, conform comunicatului.

PNL Sector 1 cere o nouă hotărâre de consiliu local

Proiectul de Hotărâre de Consiliu Local este public, se mai arată în comunicat, astfel că oricine poate verifica modul în care au formulat mandate. Se cere împuternicirea primarului pentru „orice acțiune necesară”. O asemenea formulare mai spun reprezentanții PNL este vagă și atrage după sine răspunderea celor care votează acest cec în alb, adică a consilierilor.

Drept urmare, liberalii o acuză, din nou, pe Clotilde Armand, de lipsă de profesionalism în abordarea unei probleme care costă locuitorii sectorului 1 sute de milioane de lei anual. Ei spun că vor susține demersurile legale de rezolvare a acestei probleme, fără a-i expune pe cetățeni la riscul major al pierderii unor procese pe mâna unor administratori și avocați ncompetenți.

„În ceea ce privește referirile doamnei Armand la alegerile interne din PNL, îi atrag atenția să nu mai amestece politica și administrația. Când m-a rugat anul trecut să vorbesc cu dl. Cîțu, ministrul finanțelor la acea vreme, pentru a verifica modul în care a fost gestionat bugetul primăriei sectorului 1 în epoca Tudorache, am făcut-o cu cea mai mare plăcere. Se pare că dânsa a uitat repede.

Politica și administrația sunt două lucruri complet diferite, deși de luni de zile nu pare să facă diferența între ele. Votul colegilor consilieri, modul abuziv în care își face treaba și lipsa de profesionalism nu au nicio legătură cu un candidat sau altul din alegerile interne ale PNL. În plus, o anunț pe această cale că poziția mea privind această competiție este publică, așa cum am explicat aici. Sunt convins că o cunoaște, dar nu-i ajută poveștii pe care încearcă să o spună”, a mai spus Burduja.

În concluzie,se mai arată în comunicat, primarul și avocatul selectat trebuie să prezinte un proiect de hotărâre de Consiliu Local documentat și fundamentat pe deplin, în mod profesionist, nu pe genunchi, pentru a primi votul PNL.

Ne puteți urmări și pe Google News