Clotilde Armand anunță noi reguli privind locuințele sociale. Cine va intra în posesia lor

Clotilde Armand anunță noi reguli privind locuințele sociale. Cine va intra în posesia lor Clotilde Armand. Sursa foto: arhiva EVZ

Primăria Sectorului 1 anunță noi prevederi privind acordarea de locuințe sociale. Odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări, hotărârea Consiliului Local nr. 430 din 23 decembrie 2019 va fi anulată.

Consilierii locali au adoptat, vineri, 2 iulie, noi reglementări cu privire la persoanele care beneficiază de locuințe sociale în Sectorul 1. Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a transmis că, potrivit noilor reglementări, mai multe persoane vor avea acces la locuințe sociale.

"Va fi un ajutor care va fi dat oamenilor temporar, cât timp au nevoie şi apoi, când pot să facă faţă unei chirii din piaţă, vor fi alte persoane care au nevoie de ajutor care vor putea să beneficieze", a declarat primarul Clotilde Armand la şedinţa Consiliului Local.

Cine va intra în posesia locuințelor sociale

Potrivit noii hotărâri adoptate de Consiliul Local al Sectorului 1, la locuințele sociale vor avea prioritate persoanele care au fost evacuate potrivit ordinului instanței. De asemenea, vizate sunt și persoanele invalide sau  pacienții care suferă de boli cronice. Se va ține cont și de numărul de copii al familiei care solicită locuință socială, dar și de venitul mediu net lunar/membru de familie.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Cele mai mari punctaje sunt atribuite persoanelor evacuate cu hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă dintr-un imobil retrocedat/sau care locuiesc într-un imobil ce a fost retrocedat de mai mult de 5 ani, persoanelor invalide şi bolnavilor cronici, familiilor monoparentale, persoanelor care au o vechime a cererii de atribuire a unei locuinţe sociale mai mare de 6 ani, persoanelor care au venituri mai mici decât salariul minim pe economie, tinerilor care provin din instituţii de ocrotire etc", a transmis Primăria Sectorului 1.

Câte locuințe sociale sunt puse la dispoziție

Potrivit informațiilor comunicate de autorități, sunt disponibile 753 de locuințe sociale și 58 de locuințe pentru tineri.

15 imobile au fost însă, repartizate în administrarea Primăriei Sectorului 1 din București, prin intermediul OUG nr. 83/2001 privind transmiterea temporară a unor imobile situate în Municipiul Bucureşti din administrarea Regiei Autonome Locato în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. Acestea sunt alocate persoanelor evacuate din locuințele lor, potrivit Agerpres.

Astfel, în total, sunt disponibile 768 de locuințe sociale. 744 de solicitări pentru locuințe sociale au fost depuse de persoane sau familii până la momentul actual, conform reprezentanților Primăriei Sectorului 1.

La structurile de o cameră au fost depuse 268 de dosare. Pentru două camere, există 194 de solicitări, iar pentru trei camere, 282 de dosare depuse, conform sursei citate.