Clipurile de campanie refuzate de TVR ajung la CNA

Clipurile de campanie refuzate de TVR ajung la CNA

Acuzaţiile de cenzură la adresa televiziunii publice se înmulţesc după refuzul difuzării unor clipuri electorale ale PDL şi PNL.

CNA a decis ieri să solicite TVR casetele cu pricina, după ce Narcisa Iorga, fosta şefă de comunicare a democrat-liberalilor şi membru al Consiliului, a criticat dur decizia luată de instituţia condusă de Alexandru Sassu.   „Este o cenzură. (...) TVR decide cu de la sine putere care declaraţie e corectă şi care nu“, a spus Narcisa Iorga, susţinând că TVR a făcut „apreciere“ atunci când a explicat motivele nedifuzării clipurilor. Ea a adăugat că, într-o altă ştire, din cadrul buletinului electoral difuzat de TVR, Mircea Geoană vorbea despre „înlăturarea aripei dreptei“.

„Nu putem compara cele două ipostaze“, a replicat însă Grigore Zanc, alt membru al CNA, fost parlamentar PSD.

Gelu Trandafir a intervenit şi el în dezbatere, susţinând că TVR, pe de o parte, cere casetele şi „nu vrea să se implice editorial“, dar pe de altă parte, „le respinge caseta cu ştirile electorale“.

Preşedintele CNA, Răsvan Popescu, a spus însă că, înainte să se pronunţe, trebuie să vadă casetele de la cele două partide. „Vorbim despre ceva ce noi nu am văzut“, a arătat el.

Ne puteți urmări și pe Google News