Fostul consilier prezidenţial, Claudiu Săftoiu, crede că anatemizarea oricărei acţiuni politice ca „făcătură“ sapă la temelia încrederii şi a dialogului democratic.

Ioana Lupea: Aţi făcut trei campanii electorale: 2000, 2004 şi 2008. Sunt diferenţe?   Claudiu Săftoiu: În 2000 a ieşit în evidenţă necesitatea votului uninominal prin victoria la Bucureşti a unui candidat care a câştigat prin propriul său nume. Este vorba de Traian Băsescu. Atunci am avut primul semnal că societatea este sensibilă la performanţa individuală a politicienilor. A fost o campanie a speranţelor mari, după deziluzii foarte mari. În 2004, campania a fost ultrapolitizată, s-a mers pe dihotomia comunism-anticomunism şi s-a reîncărcat acest construct al luptei anticorupţie, la un alt nivel şi dintr-o altă tabără. Discursul anticomunist şi anticorupţie, cu care s-a câştigat în 2004, s-a potrivit unui tip de public, educat, cultural, dar care, fatalmente, o ducea rău. În 2008, lucrurile s-au complicat. Traversăm nouă ani de creştere economică, fără cutremure în structura economiei care să ducă la colapsuri. Şi se pare că pe măsură ce condiţiile de viaţă se îmbunătăţesc, mesajele politice se diversifică şi îşi caută o audienţă segmentată. Este prima dată în România când se merge pe redirecţionarea mesajului politic spre mesajul tehnic, de administraţie. De aceea poate oamenii nu se mai regăsesc în această campanie, au senzaţia unei campanii confuze. Mircea Marian: Mesajul administrativ funcţionează şi în Bucureşti?   Cred că în Bucureşti lucrurile sunt mai complicate. Oraşul a devenit atât de problematic încât toate sunt prioritare, de la trafic la criza locuinţelor. În provincie, în localităţile urbane, acolo unde fac eu campanie, oamenii au nevoie de angajamente punctuale: facem străzile anul acesta, canalizarea anul viitor şi în ultimii ani ridicăm monumente semnificative pentru comunitate, astfel încât să avem o identitate clară. S-a dus timpul în care primarul dădea butelii şi case. Nu mai este cazul, şi oamenii nu mai aşteaptă aşa ceva.   M.M.: Discursul anticorupţie mai merge?   Merge în măsura în care acesta nu este exclusiv, ci parte a unui program, adecvat şi profilului candidatului, dur, hotărât, determinat, care nu acceptă compromisuri.  

M.M.: Sunt primari care ar putea câştiga din primul tur, dar sunt trimişi în judecată de DNA. Este cazul primarului actual al Aradului, Gheorghe Falcă.  Avem o problemă de percepţie la nivelul dezbaterii publice. Nu este obligatoriu să fii ineficient în administraţie dacă asupra ta planează acuzaţii de corupţie. Până nu sunt dovedite, oamenii le iau ca pe un ingredient electoral. I.L.: Există şi percepţia că un personaj suspectat de corupţie este acceptabil pentru că a fost un bun administrator? Da, e o percepţie a societăţii de consum. În Statele Unite, primarul din Chicago este notoriu - în engleză înseamnă faimos la modul negativ - prin acuzaţiile de corupţie şi serviciile făcute unei clientele personale de-a lungul anilor. Conduce Chicago de vreo 20 de ani, este considerat unul dintre cei mai corupţi sau coruptibili politicieni de acolo, însă lumea îl votează în continuare. De ce? Pentru că a dovedit că iubeşte Chicago. Tatăl lui a stat 40 de ani primar. Imaginaţi-vă un astfel de clan, care a ştiut să ungă instrumentarul corupţiei, dar convinge lumea printr-un alt tip de mesaj. Aşa se întâmplă acum la Vrancea. Marian Oprişan, din cât se pare, are o mare cotă de acceptabilitate. Aşa se întâmplă şi în alte localităţi unde oamenii au dovedit că vor să facă ceva, la Timişoara... I.L.: Oamenii sunt nemulţumiţi de primarul Ciuhandu, dar nu au pe cine să voteze pentru că partidele au propus cei mai slabi candidaţi pe care îi puteau găsi. Pare a fi un blat. Dacă vorbim de reinventarea limbajului electoral, blatul este o noţiune care vine din alt loc. În campaniile electorale, care sunt un fel de campanii militare, genul acesta de înţelegeri, coaliţii, alianţe fac parte din instrumentarul campaniilor. Nu văd în asta un mod condamnabil de a face campanie electorală. Parlamentarismul în sine presupune negociere. Alea se numesc blaturi? Înseamnă că şi în Statele Unite se fac blaturi. La noi, blaturile sunt acuzate de personaje care se dau fără pată şi fără prihană. Această ingerinţă într-o campanie electorală printr-un limbaj agresiv nu face decât să sporească doza de neîncredere şi deziluzie în efortul electoral. Pe mine nu mă deranjează dacă un proiect bun pentru comunitate este susţinut de două, trei formaţiuni.   M.M.: Este corect ca aceeaşi formaţiune să aibă doi candidaţi, din care unul se preface independent, aşa cum se spune că ar fi Sorin Oprescu? Vom vedea la sfârşitul campaniei ce a fost blat şi ce a fost necesitate electorală. Blatul va ieşi la iveală şi îl va lovi chiar pe blatist. Dacă Sorin Oprescu îşi încalcă poziţia de independent şi revine în PSD, fiţi siguri că vom avea anticipate la Bucureşti. Dacă aduce PSD-ul pe uşa din dos, la Bucureşti, unde ştim bine că este un fief de dreapta, care a dat tonul în România. Acest blat de care spuneţi se va întoarce asupra făptuitorului, indiferent dacă este făcut de PSD, de PNL sau de PDL, cel care clamează cel mai tare cuvioşenia şi preacucernicia. „Acest blat se va întoarce asupra făptuitorului, indiferent dacă este făcut de PSD, de PNL sau de PDL.“ - Claudiu Săftoiu consultant politic CAMPANIA PENTRU BUCUREŞTI „Discursul despre «blaturile printre zoaie» dăunează“

I.L.: Vă dau următoarea situaţie: nu vreau să-l votez pe primarul în funcţie, dar partidele nu-mi oferă pe altcineva pentru că au făcut o înţelegere. Eu, ca alegător, văd că nu am alternativă. Noi nu vorbim despre ceea ce face partidul, ci despre ceea ce se spune că ar face - înţelegeri. Importantă este credibilitatea celui care a lansat un astfel de mesaj. Este ca şi cum, în faţa altarului, doi tineri se căsătoresc şi preotul întreabă: „Sunt obiecţii?“. Cineva din spate spune: „Aş fi avut eu, în ceea ce o priveşte pe doamna, dar nu mai zic nimic“. Căsătoria se produce, însă toată lumea va ţine minte că doamna aceea are ceva probleme, un blat emoţional nedovedit. Şi atunci, eu pe cine să cred? M.M.: Bănuiesc că o mare parte a publicului va păstra suspiciunea... În felul acesta vom avea căsătorii divorţabile şi primari fără credibilitate. Când spunem despre orice fel de demers că nu este decât o făcătură, săpăm la temelia încrederii şi a dialogului democratic între cetăţeni. Dacă eu voi anatemiza tot timpul orice fel de acţiune politică ce nu vine de la mine sau de la partidul meu, cu siguranţă oamenii se vor îngreţoşa de întregul ansamblu. Discursul despre „blaturile printre zoaie“ dăunează mai mult decât contraperformanţele candidaţilor. Toţi intră în aceeaşi troacă, iar troaca aceasta este una în care nu mai vrea să intre nimeni. Absenteismul va fi mult mai mare ca în anii precedenţi.   I.L.: Mesajul administrativ de care vorbeaţi nu dezavantajează PDL, care a crescut în sondaje datorită mesajului politic transmis de preşedinte? PDL stă la remorca acestui retorism şi trage ponoasele de pe urma depersonalizării. Ceea ce spune preşedintele îi diminuează din capacitatea de repliere şi de coborâre în concret.   I.L.: Blaga coboară destul de mult în concret: până acum nu a transmis niciun mesaj politic mergând pe un discurs administrativ. Dar nu reuşeşte să mobilizeze voturile partidului. Vasile Blaga este lovit din două părţi. O dată, multitudinea problemelor pe care fosta administraţie nu le-a putut rezolva în mandatul extrem de dificil şi fără sprijin politic a lui Adriean Videanu. Şi mai este lovit şi de suspiciunea de blat, pe care, chipurile, l-ar fi făcut. Omul se află în imposibilitatea de a fi crezut în bunele lui intenţii, din aceste două motive. Dacă vorbeşte despre politică, intră direct în blat, iar dacă vorbeşte despre administraţie, continuă linia lui Adriean Videanu. I.L.: Ce mai poate face?  Îi trebuie hotărârea de a lua taurul de coarne şi, în felul acesta, ar convinge. Eu dau însă pe mai departe cele mai mari şanse lui Blaga, care are o putere ce l-ar putea distanţa uşor de cei care participă mai mult ca să aglomereze scena, decât să o cucerească. Dacă Negoiţă ar fi intrat în campanie, el nu avea probleme să facă politică, ar fi convins prin rezultatele lui. Şi Videanu ar fi putut convinge. Nerăbdarea asta de a schimba continuu decidenţii nu duce nicăieri. România are nevoie de proiecte de lungă durată.  

I.L.: Mai sunt două săptămâni şi nimeni nu iese din pluton la Bucureşti.   Politica aproape că nu mai este practicabilă. A rămas doar cea de la televizor. În acest mediu lipsit de consistenţă, politicienii reacţionează la agenda media. Asta face ca toate aceste declaraţii şi răspunsuri răţoite să semene cu o furtună într-un pahar cu apă. Este absolut întristător că s-a ajuns aici. REZERVA DE CADRE A PARTIDELOR

„Politică fac doar 43.000-44.000 de persoane“   M.M.: Ce lucruri ţi se par importante în această campanie?   Mi s-a cerut suplimentarea pliantului cu oferta electorală. Oamenii voiau să ştie: aici ce se întâmplă şi când rezolvi problema?  

M.M.: Unde s-a întâmplat lucrul acesta?   La Galaţi, la Râmnicu-Sărat, la Ploieşti. Este adevărat, am dus o campanie foarte intruzivă, printr-o informare civică prin intermediul telefoanelor. Am scanat de două, trei ori audienţa electorală. Am dat telefoane acasă la oameni, i-am întrebat care sunt problemele lor. Acestea au fost fundamentele programului electoral al candidaţilor mei şi astfel am avut mesaje ţintite. Oamenii sunt încântaţi de acest tip de comunicare. M.M.: Cam câţi oameni prindeai la telefon, într-o zi?  În Ploieşti se dau zilnic între 1.000 şi 1.200 de telefoane. Campania a început la jumătatea lui martie, şi Ploieştiul a fost sunat de două, trei ori. Acest gest arată atenţia pe care candidatul o dă comunităţii. În general sunt între 90.000 de oameni şi 120.000 care votează în acest oraş. Aşa s-a întâmplat în toate oraşele în care am iniţiat campania pentru candidaţii mei, iar rezultatele sunt extraordinare. Acolo nu se face politică. Foarte puţini candidaţi la locale îşi permit să facă politică în stil gălăgios, vehement, obişnuit la Bucureşti. M.M.: Cum arată campania într-un oraş mic, de provincie?   Eu sunt din Buzău şi, de fiecare dată când mergeam spre Moldova, treceam prin Râmnicu- Sărat. Niciodată nu am făcut stânga, dreapta. Ei bine, acum merg la Râmnic din martie, este o comunitate de 35-40.000 de locuitori, incredibil de interesantă. Nu ştiam că acolo există o comunitate de romi cu un rol activ în viaţa socială. În acelaşi timp, este o populaţie foarte educată. Oraşul este însă înţepenit într-o administraţie de tip socialist. Lipsa unei viziuni gospodăreşti şi-a pus amprenta. Primarul, care a trecut la PDL, este în funcţie din 1986 sau ’87. M.M.: Înţeleg că susţii candidatul PNL, un preot.   Este o persoană interesantă, care a reuşit în câteva luni să creeze un curent al schimbării. Întâi de toate iese - pune foarte mult accent pe campania din uşă în uşă, pe afişajul stradal, pe întâlnirile cu oamenii, în pieţe. E un candidat care nu provine din resursele umane ale PNL. Partidul nu a avut un candidat serios şi a trebuit să caute pe cineva din afara partidului, din comunitate. Avem o mare problemă: politicienii nu îşi planifică din timp candidaturile, nu-şi pregătesc oameni de valoare. Nu, totul se face pe picior sau recurgem la variante vechi, cu foşti secretari de partid. M.M.: Ajută faptul că este preot? Ajută foarte mult. Nu vreau să intru în detalii de campanie. Într-o localitate în care 15% din forţa de muncă este plecată în străinătate, există multe categorii asistate, pensionarii, oamenii cu venituri foarte modeste într-o localitate unde economatul este magazinul cel mai frecventat, - un om al carităţii face foarte bine. Sunt avantaje pe care le exploatezi într-o campanie. I.L.: Este un avantaj pentru PNL faptul că a adus oameni din afară? Este foarte mult loc în politică. O analiză arată că, în România, politică fac doar 43-44.000 de persoane, guvern, ministere, preşedinţie, parlament şi primării. Foarte puţin. Este nevoie ca oamenii care doresc să facă politică să se implice. Nou-veniţii aduc şi competiţie în partid. Încă o chestiune: semieşecul impunerii cu forţa şi foarte repede a votului uninominal. Eu nu pot să mă duc, singur, ca om dintr-un partid şi să spun: „Eu vreau la preşedinţia consiliului judeţean“. Conducerea mi-ar răspunde: „Stai puţin, facem noi aici Biroul Permanent, ne gândim, şi dumneata ştii că noi te-am desemnat acolo, la consiliul judeţean“. Înţelegeţi ce înseamnă asta? Odată ajuns acolo, să nu uiţi cine te-a propus. Or, numai în folosul cetăţeanului nu este asta. Decizia şi influenţa rămân tot în partid. M.M.: La uninominalul pentru parlamentari, tot partidele vor decide? Da, lucrul ăsta nu este încă bine înţeles. Speranţele sunt într-o formă fără fond. TANDEMURI LOCALE

„Se perverteşte ideea de uninominal“

I.L.: Credeţi că victoria unui candidat la consiliul judeţean va influenţa şi rezultatul la primărie în turul al doilea? La Galaţi, Eugen Durbacă, de la PC, candidează la preşedinţia consiliului judeţean. Combinaţia este următoarea: primar de la PSD şi preşedinte de consiliu judeţean de la PC. Domnul Durbacă, ce a avut două sau trei mandate de primar, are o notorietate extraordinară şi îl avantajează pe domnul Dumitru, actualul primar de Galaţi. Se perverteşte însă ideea de uninominal. Cum să te iau de mână şi să spun: „Alege-mă şi pe mine şi pe el!“. Sunt unii complet necunoscuţi sau care vin de pe poziţii ministeriale în judeţ, aproape necunoscuţi în comunitate şi pe care candidatul la primărie îl tractează. Avem de-a face cu o confuzie majoră: dacă mie îmi place de ăla, de ce trebuie să mi-l dea la pachet cu celălalt? Eu mă căsătoresc cu femeia pe care o iubesc, nu cu toată familia ei! Eu sunt contractat de o persoană, nu de partid. Nu am nicio intenţie să lezez candidatura clientului meu alipindu-l foarte tare de o culoare politică sau luându-l la braţ pe candidatul de la consiliul judeţean.  RISCURILE CONSULTANTULUI

„Retragerea Irinei Schrotter m-a dezamăgit“   M.M.: Te-ai ocupat şi de o independentă: Irina Schrotter Cu numai zece zile înainte de începerea campaniei electorale, după un efort preelectoral susţinut, s-a retras. Am plecat în decembrie cu 6%-7% şi în 20 aprilie aveam 20%. A avut o creştere explozivă, pe fondul unei nemulţumiri mocnite la adresa administraţiei. Retragerea Irinei Schrotter m-a dezamăgit. I.L.: Avea şanse să intre în turul doi? Prima şansă, probabil că toţi ceilalţi s-ar fi grupat în jurul ei. M.M.: Iar pe culoarul rămas liber a plecat candidatul PDL? A plecat domnul Oprea. Să vedem cine ajunge primul la linia de sosire. I.L.: În ceea ce-l priveşte pe candidatul PDL, Oprea, credeţi că va beneficia de un vot politic?   Da. Acolo se aşteaptă crearea unei oportunităţi pentru o reprezentare la vârf a PDL.  

I.L.: Credeţi că voturile Irinei Schrotter se transferă automat la Oprea? Nu. Ele s-au dus deja, dar fatalmente parţial. Întâi de toate a fost o decepţie majoră în Iaşi când a anunţat că renunţă. Sondajele arătau că, în Iaşi, 80% dintre respondenţi preferau un independent. Oamenii se săturaseră de toată colcăiala aia locală de interese politice transpartinice. M.M.: Oare şi la Bucureşti oamenii vor un independent? Da. M.M.: Şi îl ajută pe Oprescu? Da, cu condiţia ca Oprescu să nu se autoblătuiască şi să nu se întoarcă la PSD. Va găsi probabil o modalitate de a colabora neortodox cu consiliul local, printr-un acord tacit. I.L.: Experienţa de la SIE vă ajută în activitatea de consultant politic?   Nu mă ajută la modul practic. Nu beneficiez de niciun fel de informaţii.  

I.L.: Nu de informaţii, ci de know-how. Am cunoscut o lume formidabilă şi a avut un impact decisiv asupra modului meu de a vedea lumea şi viaţa. Nu mi-aş fi imaginat ca, până la 38 de ani, să am experienţă în mass-media, în consultanţă politică, în înalta administraţie de stat şi, pentru mine o formidabilă performanţă personală, în intelligence. Îmi creează un avantaj, înţeleg lucrurile mai bine. Îmi uşurează în- ţelegerea unor probleme, acest tip de gândire din lumea intelligence-ului care face judecăţi la 360 de grade şi vede realitatea pe paliere interdependente. TESTUL DE SINCERITATE

„S-a întâmplat să colaborez cu PNL. E ceea ce a rămas din prietenia de acum patru ani“  

I.L.: Lucraţi în special cu cei de la PNL. De ce?   Aşa s-a întâmplat, majoritatea sunt din PNL, cu câteva excepţii. Am dorit să fac campanie în Delta Dunării. Am un candidat de la un alt partid, la 32 de ani. Comunitatea lui are 800 de suflete, totul se întâmplă pe canale, nu pe stradă - merg cu barca la serviciu. S-a întâmplat să colaborez cu PNL pentru că e ceea ce a rămas din prietenia de acum patru ani, din Alianţă.   I.L.: Candidaţi PDL nu au venit să vă solicite serviciile?   Mulţi ar fi vrut, dar ceva i-a oprit.  

I.L.: Cât de mult contează imaginea Adrianei Săftoiu?   Foarte mult. Campaniile în ţară le duc eu, împreună cu doi asistenţi. Ea are rol în pregă tirea apariţiilor televizate şi calibrarea mesajelor media. De fapt fiecare dintre noi contribuie la creşterea performanţelor candidaţilor care ne-au contractat. Adriana a fost mai rezervată pentru că uneori intenţia era de a i se folosi mai mult numele decât expertiza.

I.L.: Cum este concurenţa pe piaţa de consultanţă? Eu nu simt concurenţa. Compania pe care o conduc este singura care are nebunia de a face consultanţă politică 100%. Noi lucrăm cu unii candidaţi şi în pauzele electorale. Ţintesc un minister, o poziţie parlamentară mai eficace şi asta facem pentru ei: sondaje, prioritizări de acţiuni. Eu nu simt concurenţa, cine mai are un pachet complet de servicii?

CE SPUNE DESPRE…