Acești rechini, crescând până la aproximativ 3,2 metri în lungime și cântărind până la 160 kilograme, au o culoare cenușiu maronie pe partea de sus, cu pete de culoare rugină, în timp ce suprafața lor ventrală este în mare parte albicioasă.

Aceștia se găsesc în majoritatea oceanelor lumii, inclusiv Atlanticul, Pacificul și Oceanul Indian. De asemenea, rechinii de nisip se regăsesc și în Marea Mediterană, în Marea Roșie și în Marea Adriatică.

Femelele rechinilor tigru de nisip (Carcharias taurus) poartă de multe ori ouă fertilizate de la mai mulţi taţi în cele două utere pe care le au. Fraţii se omoară şi se mânâncă între ei încă de când se află în uter.

Cu toate acestea, nu toți embrionii se dezvoltă la fel. Embrionul mai sănătos după ce atinge o anumită dimensiune începe să devoreze ceilalți embrioni în uter.

Doar un singur rechin ia naştere dintr-un uter. Fiecare dintre  aceştia au crescut mari şi puternici  prin consumul tuturor celorlalţi embrioni. Acest proces, este cunoscut sub numele de „canibalism embrionar”.

Acest lucru demonstrează că de fapt canibalismul embrionar reduce numărul de masculi care dau naştere unor urmaşi.

Ce anume determină care dintre puii masculilor  vor supravieţui nu este clar. Este posibil ca embrionii fertilizaţi să aibă în primul rând un început  care îi ajută să câştige bătălia sângeroasă în uter. Cu toate acestea, este de asemenea posibil ca unii masculi  „montatori” să transporte material genetic care să determine embrionii  să se dezvolte mai rapid, embrioni care pot prelua şi apoi devora chiar şi acei embrioni fertilizaţi înaintea lor.

Rezultatul final este că rechinul nou-născut este atât de puternic încât poate să se apere cu ușurință de pradă în sălbăticie.